Biserica întotdeauna a arătat că prezența celui rău și cea mai mare capcană pe care o întinde vrăjmașul, cum mai este numit, este faptul de a nu crede că există. Un dușman, care consideri că nu există, te poate doborî foarte ușor, pe când știind prezența lui, constatând prezența lui și știind să te ferești de aceste capcane, atunci este mult mai ușor să te lupți. Cât de lipsit de minte este omul care „drăcuie" și care pomenește neîncetat numele diavolului, se vede și din povestioara următoare:
Un sătean călătorea într-o zi spre târg. Trecând printr-un sat, iată că i se rupse o roată de la căruță și începu și ploaia. Un copil din sat, trecând prin acel loc, îl întrebă:
- Unde te duci, nene?
Cum omul era necăjit și prea puțin credincios, îi răspunse:
- Mă duc la dracu!
Copilul, înțelept, nu zise nimic și se duse în treaba lui. Omul, după ce își drese căruța, plecă spre târg și-și vându marfa pe care o avea. La întoarcere l-a apucat noaptea pe drum și iată că în dreptul unei păduri îi ieși un hoț în cale.
Săteanul întrebă:
- Cine ești?
Hoțul răspunse:
- Sunt dracu!
Și cu arma întinsă îi luă toți banii din buzunar și dispăru în noapte. Dând bice cailor, săteanul își aduse aminte de vorba ce spusese și acum se mustra pe sine zicându-și: Iată am zis că mă duc la dracu și la dracu m-am dus; bine că nu m-am dus de tot!
Și din acel moment a luat hotărârea să nu mai spună sau să cheme cuvântul acesta spurcat. Venindu-și în fire, omul nostru s-a vindecat de acest păcat pentru toată viața. Concluzia noastră ar fi aceasta: să nu mai pomenim de necuratu că poate ne ia la o plimbare!
