Tinerii popicari mureșeni medaliați la Iași

Distribuie pe:

Recent, localitatea Iași a găzduit competiția națională de popice, rezervată categoriei de vârstă 10-14 ani, finanțată de Ministerul Tineretului și Sportului, prin Federația Română de specialitate. Municipiul Târgu-Mureș a fost reprezentat de 11 fete și 6 băieți, de la Clubul Sportiv Electromureș Romgaz, care au reușit să câștige 6 medalii, dintre care una de aur, patru de argint și una de bronz. Cel mai bun rezultat a fost obținut de către Bato Judith Katalin, care s-a clasat pe locul I la fete sub 14 ani, adjudecându-și medalia de aur. La aceeași categorie de vârstă, Szabo Julia Emese a terminat pe locul al doilea. Celelalte trei medalii de argint au fost cucerite de către Fancsali Jessica, la fete sub 12 ani, Ferencz Botond, la băieți sub12 ani și Iszlai Attila, la băieți, categoria sub 14 ani. Singura medalie de bronz a delegației târgumureșene a fost obținută de Szocs Tamas, la Under 12. Tinerii popicari sunt pregătiți de antrenorii Orosz Istvan și Seres Jozsef. La festivitatea de premiere au participat secretarul general al Federației Române de Popice, Constantin Ioan Stamatescu, instructorul sportiv Iulian Nistor, antrenorul federal Remus Antimirescu, vicepreședintele Clubului Sportiv Electromureș, Antal Matilda, arbitrul competiției Gabriel Cucu, antrenorii și conducătorii cluburilor participante. Sportivii clasați pe podium au primit cupe, medalii și diplome.

Lasă un comentariu