Motto: „…unde nu e moral, acolo e corupție, și o soțietate fără prințipuri, va să zică că nu le are!" (I. L. Caragiale - O noapte furtunoasă)
În plină „eră a ticăloșilor", când mlaștina tupeismului, hoției cronice și hăhăielii unsuroase stă să dea pe-afară ca o conductă înfundată, iată că instituțiile statului s-au prins că, oricât de tolerant la nesimțire e românul, lucrurile au, totuși, o limită. Se impune, și încă grabnic - și-au zis autoritățile - însănătoșirea morală și spirituală a societății, indiferent dacă acest obiectiv figurează sau nu figurează în programul de guvernare. (DNA a și trimis deja la Guvern o echipă de fotbal, adică 11 procurori, să verifice dacă nu cumva se cam copiază, măi dragă, pe la concursurile de ocupare a posturilor de amploiați, și dacă organizatorii sunt integri din punct de vedere moral.)
În realitate, încercări de îndreptare a relelor purtări au tot fost, în ultimii 27 de ani, dar, de fiecare dată, curățenia generală a început cu băgarea gozului sub covor și ștergerea prafului cu geamurile închise, încât, după cum era de așteptat, din toate marile despăducheri s-a ales…un praf și mai înecăcios.
Astfel stând lucrurile (adică într-o rână), orice om normal a primit, credem, cu mare bucurie vestea că Biserica Ortodoxă scoboară milităria din pod, hotărâtă să nu tolereze și să nu mușamalizeze micile/marile porcărioare la care se dedau unii dintre slujitorii ei și păcătoșii, în general.
Scurt și fără prea multe comentarii, dl Pomohaci a fost dezbrăcat de sutană (bine, n-a rămas în nudul gol, fiindcă pe dedesubt, purta tradiționalul costum popular) și auzim că nici alde Episcopul Hușilor nu se simte prea bine.
Orice individ / individă, cât de păcătos / păcătoasă și nedus(ă) pe la icoane (în sensul că nu-și zdrelește genunchii târându-se în patru labe în jurul bisericii și nu aprinde lumânări, dis-de-dimineață, ca să i se ierte, preventiv, păcatele, inclusiv preacurvia practicată cu sârg, pe parcursul următoarelor 24 de ore), orice persoană normală, așadar, a apreciat cuvintele PF Daniel: „Ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, cu multă durere în suflet, cerem iertare tuturor credincioșilor pentru tulburarea produsă de acuzațiile aduse public unor clerici privind anumite abateri de la morala creștină. (…). Îndreptarea duhovnicească a clericilor care au comis abateri grave, precum și îndreptarea tuturor păcătoșilor, în general, necesită multă rugăciune, post, pocăință și sfătuire duhovnicească".
Or, s-a văzut de câtă pocăință și luare-aminte a dat dovadă dl Pomohaci: el s-a urcat, în continuare, pe scenă, a doinit cu foc și jele, s-a întreținut cu publicul spectator, a făcut chiar unele „glumițe" cu tâlc, a râs și s-a veselit, a făcut baie de mulțime, pe scurt, ca să ne exprimăm în termeni cam neortodocși, le-a dat cu tifla șefilor ierarhici, vorba cântecului: „Dă-i înainte cu tupeu, și ai să vezi că nu e greu".
La drept vorbind, soarta dlui Pomohaci ne interesează prea puțin (spre deloc) și nici nu-i plângem de milă: rămas fără anteriu, o să se dedice, plenar, folclorului scris și oral, o să înființeze un ansamblu de cântece și jocuri populare sau o să se facă șef de partid politic. Așa că… „succesuri" și-un praz verde!
Îngrijorătoare este, însă, reacția publică: în timp ce oficialii BOR îl chestionau pe dl Pomohaci, câteva sute de credincioși se adunaseră buluc în fața Catedralei din Alba Iulia, cântând cântece bisericești și rugându-se cu voce tare pentru „părinkile nost". Nu era, cumva, o ofensă la adresa Bisericii - „stâlp și temelie a Adevărului" -, un act de discreditare a credibilității, reputației și imaginii ei în societate? Punând la îndoială, dacă nu chiar nesocotind mesajul celor mai înalte fețe bisericești, „credincioșii" nu se răzvrăteau, cumva, împotriva Bisericii însăși? Cuvântul unui popă dubios contra cuvântului celor mai înalți promotori ai credinței ortodoxe?
Las' că, între timp, preacuvioși din toate colțurile țării s-au îmbulzit la nu știu ce chermeză populară, copleșindu-l pe „sacrificat" cu urale, aplauze și buchete de flori. O cumătră s-a suit pe scenă și i-a pupat mâna, așa fără sutană cum era dânsul. Câh!
Oamenii de știință au băgat și ei capul prin geamul de la baie, încercând să explice, științific, comportamentul mulțimii: avem de-a face - zice, de exemplu un domn psiholog Copăceanu (adevarul.ro) - cu „o fidelitate care are la bază rațiuni religioase", întrucât „domnia sa a creat un fenomen cu impact național în propria parohie, un fel de Arsenie Boca 2 . Pe de altă parte, există categoria celor care l-au susținut, observând (…) prestanța, succesul artistic, discursul cu impact și, mai ales, tipul de melodii pe care le interpreta. Toți acești factori au creat o imagine solidă și greu de destabilizat mai ales în România".
…La faza cu „Arsenie Boca 2", ce să zici? Căldură mare, monșer. (Plus că avem unele dubii și cu fenomenul „Arsenie Boca 1", cu gloatele aferente și isterizate.) Însă, în ce privește „imaginea solidă, greu de destabilizat", psihologul are dreptate: credulitatea, primitivismul, ignoranța sunt greu, dacă nu imposibil de clintit, căci, vorba unui înțelept: „o idee care intră într-un cap pătrat ia forma în care a
fost pusă".
… Iar „fatalismul nostru mioritic" ia uneori forma prostiei, și până când o să pupăm dreapta popilor răspopiți, nu prea sunt semne de normalitate, d-apoi de însănătoșire la cap…
Așa că așteptăm, cu nădejde sporită, Adunarea Sfântului Sinod al BOR, de la sfârșitul acestei luni, cu preconizatele înăspriri privind „cazurile smintitoare de corupție morală", poate se mai trezește și societatea și mai iau exemplu și alte instituții puse pe curățenie în domeniu! Doamne-ajută!
