Trăia odată în vârful unui munte o familie de vulturi. Era un munte foarte înalt care domina cu înălțimea sa toate împrejurimile. Din poziția lor, ei puteau să vadă satul din vale și toate ogoarele până departe.
Într-o zi mama a privit spre puii săi aflați în cuib și le-a zis:
- A sosit vremea. Trebuie să învățați să zburați!
- Dar cum? - au răspuns puii cu neliniște în glas.
- Trebuie să vă apropiați de marginea stâncii - a spus mama - și să vă aruncați înainte pe aripile vântului.
Tinerii vulturi s-au privit unul pe altul cu spaimă în priviri. S-au apropiat de margine, au privit în jos cu precauție și s-au cățărat repede în siguranța cuibului.
- Dar este prea sus - a spus unul din pui.
- Putem să cădem - a adăugat un altul.
- Mi-e frică - a adăugat al treilea.
Dar mama era neînduplecată.
- Apropiați-vă de margine - i-a îndemnat în repetate rânduri. Apropiați-vă de margine, nu vă speriați.
Când aceștia s-au apropiat încetișor, ea i-a împins cu grijă. Ei și-au întins aripile, curentul i-a ridicat, și au început să zboare.
