România, Istoria și... Eminescu

Distribuie pe:

„Avem o singură ISTORIE, un singur EMINESCU, o singură DUNĂRE și un singur DUMNEZEU. Avem o singură PATRIE, și ea se cheamă LIMBA ROMÂNĂ". „Ar fi un mare păcat ca prin mijlocul ei să mai treacă sârma ghimpată, însemnându-i frontierele despărțitoare. De POPORUL ROMÂN depinde pe unde vor trece mâine granițele U.E.: pe râul Prut sau pe dincolo de Nistru. Este o misiune a istoriei de care poporul român trebuie să fie mândru și pe deplin responsabil! Să ne regăsim mai întâi în ROMÂNIA, iar împreună cu ea și-n UNIUNEA EUROPEANĂ. E unica noastră șansă. Așa să ne ajute Dumnezeu".

Nicolae Dabija (1948 - ), scriitor, istoric literar, om politic, patriot unionist basarabean

***

„Nimic în lume nu vine de gratis. Ajutorul lui Dumnezeu este întotdeauna gata și întotdeauna este aproape, însă este împărțit numai celor care-L caută și se trudesc și mai ales atunci când cei care-l caută își epuizează toate mijloacele lor și încep să strige: «Doamne ajută-mă!». Dar, atâta timp cât rămâne o nădejde cât de mică în propriile mijloace, Domnul nu se amestecă, spunând parcă «Aștepți să dobândești singur! Păi ... așteaptă. Însă, oricât vei aștepta, nimic nu vei dobândi singur. Conștiința neputinței este adevărata pregătire pentru primirea ajutorului lui Dumnezeu.»

Teofan Zăvorâtul (1815-1891), profesor, preot la Ambasada Rusiei, episcop, sfânt ortodox, scriitor bisericesc. Avea pentru monahi următoarea deviză: „Să vă rugați, să vă rugați, cu sufletul, cu mintea și gândul mereu la Dumnezeu".

***

„După cunoașterea și împlinirea voii lui Dumnezeu, următorul meu țel este să cunosc câte ceva despre atributele sale, despre înțelepciunea, puterea și bunătatea sa - așa cum sunt arătate ele de lucrarea mâinilor sale".

James Joule (1818-1889), renumit datorită contribuției sale în domeniul fizicii, realizând legătura dintre căldură și mișcarea mecanică; de aceea numele său a fost dat unității de măsură a energiei, Joule-ul. Este, de asemenea, autorul „Legii lui Joule", cât și unul dintre întemeietorii științei termodinamicii

P.S. „Sfințiți-vă pe voi înșivă și veți fi sfinți, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt. Păziți legile Mele și le pliniți, că Eu sunt Domnul ce vă sfințește" (Leviticul 20, 7-8).

„1001 CUGETĂRI" vol. XII

Lasă un comentariu