Ungurii-unguri adevărați, precum și maghiarii, secuii și ceangăii de pretutindeni (cu toate dialectele și provincialismele aflate în vorbirea lor cotidiană) își au limba parcă venită de departe și de nicăieri. Ca urmare, nu numai că nu seamănă cu nicio altă limbă vorbită din această lume, dar este și extrem de greu să o pronunți nuanțat și să o scrii literar și gramatical perfect. Și totuși, cunosc intelectuali români transilvăneni, mai ales colegi în ale gazetăriei scrise, vorbite și în imagini, care nu numai că o vorbesc fără cusur și o scriu perfect de corect în proză și în poezie, dar și realizează emisiuni radio și tv într-o limbă maghiară impecabilă. Reciproca, întâmplându-se extrem de rar. Și mă întreb și te întreb și pe tine cititorule de gazetă „Cuvântul liber", oare de ce și pentru ce?
Câteva exemple de români, excelenți vorbitori și scriitori ai limbii maghiare literare, foștii mei colegi și prieteni adevărați, regretații radioreporteri, de la Studioul din Târgu-Mureș: Gheorghe Pascu (Gyuri, fiu de CFR-ist din Sângeorgiu de Pădure), Vasile Rusu, Cornel Pogăceanu și Corneliu Câlțea. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
Dar și talentații condeieri și oameni de spirit, care au fost și continuă să fie, gazetarii-scriitori și prietenii: Romeo Morari și Dorin Suciu.
