Duminica Floriilor sau Sărbătoarea Bucuriei

Duminica Floriilor, sau Intrarea Triumfală a Mântuitorului în Ierusalim, prăznuită în Duminica a 6-a din Postul Paştelui, ne îndeamnă să cugetăm la deşertăciunea din viaţa politică actuală. În urmă cu peste două mii de ani, când Domnul Iisus ştia că se apropie sfârşitul Său pământesc, cunoştea ura fariseilor şi saducheilor, înţelegea că va fi dat spre judecată, deoarece conducătorii poporului iudeu doreau un conducător lumesc, politic, cu nădejdea că vor fi stăpânii cei mai de temut ai lumii. Legea veche şi proorocirile mesianice nu mai erau luate în seamă. Iudeii, ca şi cei dintre alte popoare, ce acceptaseră mozaismul, veneau la Ierusalim aproape în fiecare an şi după posibilităţi aduceau daruri şi multă cinstire templului. De data aceasta au venit să asculte, să vadă un mare Prooroc, născut dintr-o fecioară, într-o iesle săracă, dar care vindeca boli, iubea pe vameşi şi străini, ajuta pe cei părăsiţi şi nevoiaşi, ierta pe cei păcătoşi, vindeca bolnavi, dădea vedere orbilor, dar mai ales învia morţii ( Matei XI,5; XIX.22; 20-34; Marcu V,23; Ioan XI, 41-44). Poporul credincios era convins că Acesta este Mesia cel prezis de profeţi (Luca X,19). Cugetând la aceste aspecte, înţelegem mai bine intrarea triumfală în Ierusalim şi urmările acesteia pentru mântuirea noastră. Era prima zi a săptămânii iudaice (duminica), străzile cetăţii erau pline cu mii de oameni care aşteptau începerea pregătirii pentru Paştile iudeilor. La această sărbătoarea obişnuia să vină şi Mântuitorul înconjurat de mama sa, de rudele Sale şi de ucenici. Mulţimea venea să vadă şi pe Lazăr, pe care toţi îl ştiau mort, iar acum era înviat. Mântuitorul ştia că este ultima Sa intrare în Ierusalim, şi a căutat să împlinească cele prezise şi va intra călare pe un asin. O bucurie nemaiîntâlnită i-a cuprins pe cei de faţă. Copiii, cu ramuri verzi în mâini, mergeau înainte, strigând „Osana…". Aceşti copii formau garda sinceră şi nevinovată a Împăratului păcii şi împăcării între oameni. Credincioşii aruncau hainele de pe ei, pentru ca asinul, pe care era Iisus, să le calce, iar bucuria lor să fie mai mare. Vieţuitorii Ierusalimului de acum peste două mii de ani au văzut, au crezut în Dumnezeu întrupat, doctorul şi vindecătorul sufletelor, mângâietorul şi sprijinitorul celor fără de nădejde. Intrarea în Ierusalim încheie activitatea publică faţă de fiii lui Israel şi de celelalte semeţii, culminând cu învăţăturile date apostolilor, ucenicilor şi celor mai apropiaţi ai Săi, ce vor transmite peste veacuri aceste fapte minunate. Alaiul intrării în Ierusalim a fost icoana pe care s-a pecetluit dragostea celor sinceri faţă de Cel care fusese tămăduitor şi slujitor „Eu n-am venit să judec lumea, ci s-o mântuiesc" (Ioan XII, 47).

Duminica Stâlpărilor sau a Floriilor este ziua intrării triumfale a Domnului în Ierusalim, înainte de Patimi (Matei 21, 1-10 şi Ioan 12, 12-18). În această zi se aduc la biserică ramuri verzi de salcie, în amintirea ramurilor de finic cu care mulţimile L-au întâmpinat pe Domnul la intrarea Lui în Ierusalim, ele sunt, totodată, simbolul biruinţei Domnului împotriva morţii. Ramurile de finic să fie înlocuite cu faptele bune, respect faţă de persoana noastră, cinstire faţă de aproapele şi închinarea Dumnezeului nostru. Hainele aruncate oarecând înaintea Mântuitorului să fie pentru noi exemplu de lepădare a deprinderilor dăunătoare sufletului şi înnoirea noastră prin pocăinţă şi împărtăşirea din izvorul nemuririi: Sfântul Trup şi Sfântul Sânge, pentru că Mântuitorul ne face atenţi: „Cel ce nu mănâncă Trupul Meu şi nu bea Sângele Meu, nu petrece întru Mine şi nici Eu întru el" ( Ioan VI,56). (Sursa Învăţătura de Credinţă Ortodoxă)

 

 

Lasă un comentariu