FCSB se bazează pe Viitorul, dar campioana are alte obiective: „Vrem să ne prezentăm bine la U19". Ce jucători ar putea Hagi să lase acasă

Distribuie pe:

Directorul general al FC Viitorul, Cristian Bivolaru, a declarat, marți, că FCSB trebuie să-și vadă de meciul cu CSM Poli Iași mai mult decât de partida echipei lui Gheorghe Hagi cu CFR Cluj. Bivolaru a mai spus că trei jucători din lotul de seniori al FC Viitorul ar putea fi cedați la echipa under 19, care dispută un meci important în semifinalele campionatului de juniori, tot cu CFR Cluj. Oficialul constănțenilor le-a transmis steliștilor să se concentreze mai mult pe meciul lor cu Astra decât pe confruntarea Viitorului. „Să-și vadă de meciul lor, noi ne vedem de meciul nostru și vedem ce iese. Asta cu bazatul este foarte relativă în fotbal. Am auzit considerațiile astea aseară (n.r. - că locul 3 în Liga I asigură prezența în manșa a doua preliminară a Ligii Europa). Sigur, e important să joci cât mai târziu, în iulie, altfel primul tur înseamnă să începi cu cupele europene înainte de a începe campionatul, dar asta e. Primul obiectiv este să ne calificăm pentru Cupa UEFA, asta înseamnă să terminăm matematic înaintea Astrei. Pe urmă mai există și celelalte, inclusiv marea dorință de a ieși campioni cu juniorii, cu cei mari și cu cei mici, campioni la juniori sub 19 ani înseamnă prezența lor în competiția europeană Youth League, așa cum am fost anul trecut. Repet, obiectivul nostru este să ne prezentăm cât mai bine (n.r. - la U19), în campionat am câștigat meciul tur cu CFR Cluj, ca o ironie a sorții, iar sâmbătă jucăm meciul retur la Cluj, cu o zi înainte de meciul echipelor de seniori joacă și juniorii pentru calificarea în finala campionatului. E important de știut lucrul acesta, pentru că noi avem trei jucători care sunt în lotul echipei mari, pe Băluță, Mățan și Drăguș, care fac parte din grupa de vârstă sub 19 ani și care probabil vor întregi lotul cel puțin pentru finala campionatului, dacă ne vom califica, dacă nu vor juca și în semifinala de sâmbătă", a spus Bivolaru.

Lasă un comentariu