După incendiul de la Căpuș, mobilizare masivă a MAI și MApN

Distribuie pe:

Pentru preîntâmpinarea apariției unor probleme de natură sanitară, forțe ale Ministerului Afacerilor Interne și ale Ministerului Apărării Naționale au fost mobilizate, sâmbătă, să intervină la evacuarea cadavrelor celor peste 1.700 de porcine care au murit într-un incendiu izbucnit vinerea trecută, la o fermă din Căpușu de Câmpie. Cantitatea de carne arsă este de peste 100.000 de tone.

La operațiuni au participat ofițeri și subofițeri de la ISU Mureș, subofițeri de la Gruparea Mobilă de Jandarmi Târgu-Mureș, subofițeri ai Ministerului Apărării Naționale, voluntari din cadrul SVSU Iclănzel și angajați ai agentului comercial.

Potrivit șefului Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Mureș, Sándor Kincses, citat de agrepres.ro, ferma în care au ars 700 de scroafe gestante și 1.000 de purcei a fost construită recent, pe fonduri europene, fiind una dintre cele mai moderne unități de creștere a animalelor din județ, prevăzută cu elemente de siguranță la incendii. Ferma deține aproximativ 12.000 de porci, iar incendiul a distrus o hală de 3.000 de metri pătrați.

Pentru stingerea incendiului au acționat trei autospeciale ale ISU Mureș, iar în sprijin au fost trimise cinci autospeciale și autocisterne de la serviciile voluntare Band, Luduș, Iclănzel, Iernut și Șăulia. 

Lasă un comentariu