CS Olimpic Târgu-Mureș, vicecampioană la handbal junioare II

Distribuie pe:

Handbalistele, junioare II, de la CS Olimpic Târgu-Mureș, antrenate de Mihaela și Claudiu Evi, au obținut titlul de vicecampioane naționale. În perioada 30 mai - 3 iunie, la Comănești (județul Bacău), s-a disputat turneul final al Campionatului Național de handbal feminin pentru junioare II, la care au participat cele mai bune opt echipe din sezonul competițional 2017-2018. Olimpicele au avut un parcurs excelent până în finala mare unde au fost învinse de Transilvania Brașov cu 31-18. În finala mică, echipa ASC Corona Brașov s-a impus cu scorul de 26-21, în fața echipei CSS Tulcea. La acest turneu final, CS Olimpic Târgu-Mureș a făcut parte din Grupa A alături de echipele Corona Brașov, CSS 2 București și Marta Baia Mare. Grupa B a fost alcătuită din echipele: Transilvania Brașov, CSM București, CSS Tulcea și Chimia Rm. Vâlcea. Echipa CS Olimpic Târgu-Mureș a obținut următoarele rezultate până în marea finală: 34-27 cu ASC Corona Brașov, 26-19 cu Marta Baia Mare, 31-27 cu CSS 2 București (toate în grupa A); 26-19 cu CSS Tulcea (în semifinală).

Lasă un comentariu