Gabriel Vlase, noul șef al SIE, a depus jurământul la Palatul Cotroceni

Distribuie pe:

Gabriel Vlase a depus, joi, la Palatul Cotroceni, jurământul în funcția de director al Serviciului de Informații Externe (SIE), în fața președintelui Klaus Iohannis.

La ceremonie au mai participat vicepreședintele Senatului, Claudiu Manda, vicepreședintele Camerei Deputaților, Carmen Mihălcescu, consilierul prezidențial, Ion Oprișor și gen. Silviu Predoiu.

Șeful statului i-a urat succes noului director al SIE. „Sper să ajungeți la concluzia că ați făcut un pas corect acceptând", i-a spus președintele lui Vlase.

Deputatul PSD, Gabriel Vlase, și-a depus joi, la Biroul permanent, demisia din Parlament, după ce a fost numit șef al SIE. Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului l-a validat, miercuri, pe social-democratul Gabriel Vlase ca director al Serviciului.

Președintele Klaus Iohannis l-a propus, pe 13 iunie, pe Gabriel Vlase pentru preluarea acestei funcții.

Mihai-Răzvan Ungureanu a demisionat din funcția de director al SIE în septembrie 2016. Generalul Silviu Predoiu, adjunct al directorului SIE, a asigurat conducerea Serviciului începând cu 26 septembrie 2016.

Gabriel Vlase a absolvit, în 1996, Institutul Politehnic București, iar, ulterior, a urmat programul de perfecționare pentru înalți funcționari publici - Institutul Național de Administrație. În 2005, a absolvit Colegiul Național de Apărare, Universitatea Națională de Apărare. Un an mai târziu, a obținut un MBA la Universitatea „Gheorghe Asachi" Iași, a absolvit Colegiul Superior de Securitate Națională, Academia Națională de Informații și a urmat programul pentru Înalți Oficiali (SES), Centrul European Marshall pentru Studii de Securitate - Garmisch, Partenkirchen, Germania.

În 2007, a obținut o specializare în „Analiza și rezolvarea conflictelor armate", Georgetown University, SUA, și a absolvit cursurile postuniversitare la Institutul Diplomatic Român.

În 2010, Vlase a obținut titlul de doctor în Științe militare și informații, Academia Națională de Informații.

Lasă un comentariu