AM FOST…! CÂND VOM MAI FI???

În loc de motto: „August. // Confruntări/ de piersică și zahăr,/ și soarele în lăuntrul serii/ ca sâmburele-n fruct.// Știuletele păstrează intact/ surâsul lui galben și dur.// August/ Copiii mănâncă/ pâine albă și lună gustoasă. (Federico Garcia Lorca, „August", traducere de Petre Stoica)

Frumos, nu? Superb poet, Garcia Lorca! Își mai amintește cineva, oare, de creatorii cu adevărat mari? Mai contează cultura universală  în  fața localismului agresiv și a geniilor care se îmbrâncesc pe centimetru pătrat? În fine, nu contează, oricum nu mai citim decât pe internet, între mesaje și interminabile, răvășitoare comunicări pe chat.

Să ne ocupăm de lucruri mai serioase, așadar, măcar din când în când, fiindcă riscăm să devenim o populație strivită de Alzheimer. Nu numai noi, românii, situația fiind generală, dar oricum, cămașa e mai apropiată de trup decât sacoul.

Cândva, iubeam luna August - Gustarul ce anunța dulceața poamelor și culorile de foc ale pădurii. Apoi n-am mai iubit-o, fiindcă prea multe dureri s-au adunat între amintiri. Și totuși…, cum ar spune Macedonski…:

„Mai sunt încă roze - mai sunt,

Și tot parfumate și ele

Așa cum au fost și acele

Când ceru-l credeam pe pământ.

 

Pe-atunci eram falnic avânt…

Priveam, dintre oameni, spre stele;

Mai sunt încă roze - mai sunt,

Și tot parfumate și ele.

 

Zadarnic al vieții cuvânt

A stins bucuriile mele,

Mereu când zâmbesc uit, și cânt,

În ciuda cercărilor grele,

Mai sunt încă roze, - mai sunt.

(„Rondelul rozelor de august").

 

Să nu-mi spuneți că a fost un poet minor, fiindcă nu-i adevărat, și…vă trimit, „spre consolare",  în contemporaneitate!

Nu voi repeta, acum și aici, decât fugitiv ceea ce deja știm cu toții, vibrând cu evlavie și sfioșenie din colțul de inimă depozitară a imaginii eroilor  și martirilor acestui neam.

În 1714, Constantin Brâncoveanu, domn al Țării Românești, împreună cu cei patru fii ai săi și sfetnicul Ianache au fost decapitați la Constantinopol. Martiriul suportat din cauza refuzului de a se lepăda de credința creștină și de țară, i-a înălțat între sfinții prăznuiți de Biserica Ortodoxă Română în ziua de 16 august.

Desigur, multe s-au întâmplat în lume în luna august. Nu putem cuprinde tot ce am dori, dar putem puncta câteva evenimente.

La data de 15 august 1769 s-a născut Napoleon Bonaparte, Napoleon I - una dintre cele mai interesante și emblematice figuri ale Franței și ale lumii europene a veacului XIX. O personalitate fulminantă, ajuns împărat al Franței între 1804-1814, 1815, purtând însă bastonul de mareșal în raniță încă de când era doar Napoleone di Buonaparte,  ofițer artilerist. A devenit  popular în timpul Primei Republici Franceze, după ce  a condus campanii reușite împotriva tuturor  puterilor majore europene și a dominat Europa continentală printr-o serie de victorii militare. În 1799 a organizat o lovitură de stat și s-a proclamat Prim Consul, iar cinci ani mai târziu s-a încoronat ca Împărat al francezilor. Cum nicio minune nu durează prea mult, a murit la 5 mai 1921, exilat pe insula Sfânta Elena.

Să ne întoarcem în țară. Fiindcă astăzi prăznuim Adormirea Sfintei Maici a Mântuitorului, se cuvine a ne aminti că, în ziua de 15 august a anului 1530 a fost terminată construcția Mănăstirii Humor, ctitorie a marelui logofăt Teodor Bubuiog și operă a zugravului Toma de la Suceava.

Pe peretele exterior sudic al pronaosului bisericii se află o pisanie scrisă în limba slavonă cu acest text:

„Cu voia Tatălui, cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, la porunca și cu ajutorul evlaviosului domn Petru Voievod, fiul voievodului Ștefan cel Bătrân, s-a început acest hram în numele cinstitei Adormiri a Preacuratei și Preabinecuvântatei noastre Stăpâne Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioară Maria, cu cheltuiala și prin osteneala robului lui Dumnezeu Jupan Toader, mare logofăt, și a soției sale Anastasia, în anul 7038 august 15 și când era egumen Chir Paisie" (1530). Biserica mănăstirii are hramurile Adormirea Maicii Domnului (sărbătorit în fiecare an pe 15 august) și Sfântul Mucenic Gheorghe (sărbătorit la 23 aprilie).

În timpul Primului Război Mondial, Germania declară război României, după ce, la 14/27 august 1916, România declarase război Austro-Ungariei. În 1917, în bătălia de la Varnița și Muncelu, ofensiva armatei germano-austro-ungare este oprită de armata română cu prețul unor grele pierderi.

În cursul acestei bătălii cade eroic, la datorie, Ecaterina Teodoroiu, „Eroina de la Jiu" (15/28.08-21.08/3.09).

Generalul Alexandru Averescu, comandantul trupelor române de pe câmpul de luptă, descria bătălia de la Mărăști ca fiind „prima victorie adevărată a armatei române moderne", însă cea care a urmat, bătălia de la Mărășești,  a fost cea mai semnificativă victorie a acestei armate în Primul Război Mondial și, poate din istoria României, consemnează volumul „România în Primul Război Mondial" (Glenn E. Torrey, 2014).

Bătălia de la Mărășești, continuarea în timp și spațiu a celei de la Mărăști, a durat 29 de zile, între care 16 au fost de luptă și 13 de acalmie relativă, potrivit volumului „România în Primul Război Mondial" (Ed. Militară, 1979) și s-a soldat cu pierderi umane și materiale importante: românii au pierdut 27.410 oameni (dintre care 5.125 de morți, 9.818 dispăruți și 12.467 de răniți), iar rușii au avut pierderi de 25.650 oameni (7.083 morți, 10.400 răniți și 8.167 dispăruți), notează „Mica Enciclopedie a Marelui Război, 1914-1918" (2014).

De cealaltă parte, Armata a 9-a germană, principala grupare de forțe a inamicului, a avut 60.000-65.000 de oameni scoși din luptă (morți, răniți și dispăruți). Cu prețul unor enorme sacrificii și consumând un imens material de război, inamicul a reușit o pătrundere de 6-7 km, pe o lărgime de aproximativ 30 km. Țelurile strategice ale armatei germane nu au fost atinse, armata română rămânând întărită pe teritoriul național.

„În luptele crâncene, s-au remarcat prin acțiuni eroice, soldate adesea cu jertfa supremă, faptele de arme ale soldaților din Regimentul 22 «Mircea», care au fost protagoniștii celebrului atac în cămăși din ziua de 25 iulie/7 august de la Doaga, în zona satului Dumbrava, soldații companiei 1 mitraliere din Regimentul 51 infanterie, comandată de căpitanul Grigore Ignat, care au fost «găsiți morți cu mâinile încleștate pe piese, sub un morman de cadavre inamice», sergentul Ignat Iliescu din Regimentul 51 infanterie, care, «văzând pe comandantul lui de pluton rănit, ia comanda plutonului și, cu un dor nebun de răzbunare, s-aruncă prin surprindere asupra unei companii inamice de mitraliere, trece prin baionetă toți servanții, cu ofițer cu tot, și reușește să captureze cu plutonul său nouă mitraliere» - consemnează volumul «Istoria românilor» (vol. VII, 2003).

Trebuie amintit deopotrivă eroismul celei cunoscute ca «Eroina de la Jiu», sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu, care a căzut în luptă în sectorul Muncelu.

Comandantul Regimentului 43/59 infanterie consemna în ordinul de zi: „Ecaterina Teodoroiu a fost la înălțimea celor mai viteji apărători ai țării sale, pe care i-a trecut prin puterea cu care își înfrângea slăbiciunea femeiască, știind să dovedească vigoarea bărbăției de trup și suflet și calitățile întregi ale unui ostaș îndrăzneț, neobosit și plin de entuziasmul de a se face folositor cu orice preț... Aceea care, în vitejia-i comunicativă, a murit în clipa când se descoperea spre a-și îndemna ostașii cu vorbele «Înainte băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine!», are drept din clipa aceasta la cinstirea veșnică a tuturor românilor".

Bătălia de la Mărășești a arătat, din nou, lumii întregi că „nici pe aici nu se trece". În ordinul de zi al generalului Eremia Grigorescu, comandantul Armatei 1 române, se afirma faptul că „Mărășeștii au fost mormântul iluziilor germane. Aici, generalul Mackensen a cunoscut  ce este înfrângerea", scrie volumul „Istoria românilor" (vol. VII, 2003). În același context, istoria austriacă oficială rezuma, potrivit volumului „România în Primul Război Mondial" (Glenn E. Torrey, 2014), astfel Bătălia de la Mărășești: „Ideea comandamentului german de a invada Moldova peste Siret s-a lovit de rezistența românilor".

O corespondență militară a ziarului „The Times" citată de volumul „Istoria militară a românilor" (Ed. Militară, 1992) sublinia faptul că „Apărarea frontului de la Mărășești a fost cea mai strălucită faptă de arme săvârșită vreodată de români; ea nu a fost întrecută nici de vitejia belgienilor și nici de cea a sârbilor (...). Pierderile dușmanilor au fost enorme și prizonierii au mărturisit că de la Verdun n-au mai văzut o luptă atât de crâncenă (...). Românii au rezistat în chip eroic". De asemenea, într-o telegramă de răspuns către generalul Eremia Grigorescu, generalul Berthelot, martor al victoriei de la Mărășești, remarca „bravura ofițerilor și soldaților români, care atrag în acest moment admirația tuturor armatelor aliate și cărora chiar dușmanii le aduc omagiile lor", iar Parlamentul francez a citat luptele de pe Siret ca fiind unele dintre cele mai importante ale Primului Război Mondial, afirmând: „Românii au înscris în istoria lumii Siretul, alături de Marna, Yser și Isonzo".

 

Lasă un comentariu