SUB LACRIMA UITĂRII „Trecător prin ceruri ninse/ cu luceferii în roi, Însfințesc cu-a mele vise/ urma carului cu boi"

Distribuie pe:

DEAG, un sat în componența orașului Iernut, care are soarta nefastă a involuției, la fel ca a multor localități din această țară, un sat îngârbovit sub vremi, tot mai rărit de trăitorii lui, tot mai lipsit de vlaga tinerimii plecate spre alte zări, un sat sub streașina pădurii, tot mai înnevoit și-nlăcrimat, ca mucul unei lumânări ce așteaptă să se stingă sub suflarea timpului.

Și totuși, miercuri, 15.08.2018, de Sântămărie, satul acesta s-a animat ca niciodată în ultimii zeci de ani. Pe ulițele sale, multe din ele înierbate de-acum sau pline de colb, în fața unor porți demult ferecate, dar mai ales în dreptul Căminului Cultural, nemaifolosit de-atâția ani, s-au adunat zeci de autoturisme din toată țara. La ora 15.00 „Căminul" era deja neîncăpător pentru mulțimea asistentă.

Ce i-a adunat pe atâția oameni la un loc? Ceva atât de simplu, dar atât de înălțător și plin de trăire, lansarea unei cărți de poezie „DE DOR DE DEAG", autor fiind cunoscutul poet IOSIF ALBU, fiu al satului, plecat de aici în lume, acum foarte mulți ani, să se școlească și să se domnească.

La chemarea domniei sale au venit, pentru a asista la acest eveniment, foștii săi colegi de școală primară, de serviciu, rude, prieteni, fiii satului răspândiți prin largul țării, mulți dintre ei plecați de aici din sat de zeci de ani, colegii din filiala Mureș a Ligii Scriitorilor. Ce întâlnire de suflet, câte emoții, câte lacrimi ale „fiilor rătăcitori" cu ocazia revederii cu puținătatea rudelor și prietenilor din copilărie care le-au mai rămas în sat.

Organizatoarea întregii manifestări a fost doamna DANA GURGHIAN, de la Biblioteca din Iernut, iar moderator, binecunoscutul actor de succes RUDY MOCA, și el cu rădăcini în zonă. Au comentat cartea: col. ing. PETRU FĂGĂRAȘ, președintele Ligii Scriitorilor filiala Alba, fostul primar al Iernutului, domnul GHEORGHE ANDREICA, conf. univ. dr. DORINA MARIA PAȘCA, prof. poet MIRCEA DORIN ISTRATE, președintele Ligii Scriitorilor filiala Mureș, prof. poetă EMILIA ALBU, prof. poetă ANA MUNTEANU DRĂGHICI, prof. poet GHEORGHE MUNTEANU, aceștia fiind membrii ai Ligii Scriitorilor filiala Mureș, veniți să-l susțină pe autor, ing. CORNEL MĂRGINEAN și, nu în ultimul rând, primarul orașului Iernut, domnul IOAN NICOARĂ, venit special, pentru o bucată de timp, de la manifestările, aflate în curs de desfășurare, la Oarba de Mureș, unde era reclamată prezența domniei sale, tocmai pentru a rosti un cuvânt de apreciere la adresa autorului. Frumos și onorant gest pentru edilul orașului, omul care își respectă așa cum se cuvine valorile umane din zonă. Toți cei care au luat cuvântul au avut aprecieri deosebite la adresa cărții, scoțând în evidență atât talentul autorului, cât și dorul de satul natal, dor care l-a îndemnat și inspirat să scrie această frumoasă carte dedicată, din inimă, consătenilor săi.

Programul artistic a fost susținut de soliști vocali și instrumentiști, tineri și consacrați, de mare talent, ca: GEORGE BOCHIȘ canto, MIHAI FEIER chitarist, IOANA ALBU, MARIA BACIU - DEAC, CARINA AVRAM și cunoscutul solist NICU POȘTA, care au interpretat melodii populare, patriotice, balade, pricesne, ce au înmuiat și au înlăcrimat sufletele participanților, creând o stare emoțională ce nu va fi uitată curând. Aici îi includ și pe sensibilii recitatori prof. poetă ANA MUNTEANU DRĂGHICI și ec. GEORGE PĂTRAȘCU.

Vizibil emoționat de atâta bucurie și trăire sufletească, aflată în inimile tuturor, ca și de atâta generozitate din partea celor care au răspuns invitației sale,

IOSIF ALBU a mulțumit tuturor celor prezenți, dăruind fiecăruia câte un volum cu autograful său. Cu siguranță că domnia sa va rămâne pentru o lungă vreme în inima și sufletul consătenilor săi.

A fost o lansare de carte cum rar ne-a fost dat să vedem și să simțim, poate și pentru că ea s-a desfășurat într-un sat românesc, cel „purtător de veșnicie", unde sentimentele, trăirile și simțirile oamenilor mai sunt încă adevărate, curate, încărcate de o emoție firească.

 

Lasă un comentariu