Modele contemporane. La unii merge. La noi, de ce nu?

Distribuie pe:

În mod cert, mai ales în zilele noastre, postura șefului de stat nu pare a fi o fericire. În general, a fi șef nu este comod, toate privirile sunt ațintite asupra ta, toate greșelile (fiindcă și șefii sunt oameni - sau unii ar trebui să fie! - și… „errare humanum est"!) îți sunt vânate, meritele, fiind consemnate, de obicei, post-mortem.

Și totuși, la unii, se poate, întrebarea fiind de ce la noi nu merge nimic sau aproape nimic. Am ales două exemple, la întâmplare. Să vedem!

O femeie superbă conduce Croația cu mână de fier!

În timpul meciului Franța - Croația (4-2), disputat în această vară, Kolinda Grabar-Kitarovic (50 de ani) a reușit să atragă toate privirile la competiția găzduită de Rusia, fiind chiar una dintre cele mai sexy prezențe de la acest Mondial. Președintele Croației a ieșit în evidență și la finala câștigată de Franța, când a făcut spectacol în tribune alături de șeful statului din Franța, Emmanuel Macron, dar și la festivitatea de premiere.

„Dacă Vladimir Putin și Emmanuel Macron au încercat să păstreze o atmosferă cât de cât formală, fiind îmbrăcați la patru ace și păstrând o oarecare distanță față de actorii principali ai finalei de la Moscova, Kolinda Grabar-Kitarovic a fost mult mai prietenoasă. Poate prea prietenoasă, după părerea unora dintre privitori.

Îmbrăcată în tricoul naționalei Croației, Kolinda l-a luat de mână pe Macron când a urcat pe scena amenajată pentru premiere. Apoi, fie că a fost vorba de arbitri, oficiali, jucători, antrenori sau oameni din public, s-a îmbrățișat cu toată lumea."

În plus, ca bonus de la Divinitate, Kolinda e frumoasă-foc, nimeni nu i-ar da 50 de ani, în egală măsură este admirată și hulită.... de unii, fiindcă președinta Croației a vândut avionul prezidențial; a vândut 35 de Mercedes Benz atribuite miniștrilor și a restituit banii firmelor de stat; a redus la jumătate propriul salariu precum și pe cele ale miniștrilor; a mărit salariul minim pentru sectorul privat; a eliminat pensiile senatorilor și ale membrilor Congresului; vorbește șapte (7) limbi și își petrece viața de fiecare zi ca un cetățean obișnuit!!!

Să mai zică cineva ceva despre blonde!

Șeikhul Hamdan, „Prințul inimilor"

„Well, I am Prince Hamdan The Crown Prince Of Dubai, the third of my father's 23 children Sheikh Mohammed Bin Rashid Al Maktoum, Crown King Of Dubai.. my eldest brother Sheikh Rashid bin Mohammed died of a heart attack in September 2015, at the age of 33. In 2008, Then i was appointed hereditary Crown Prince of Dubai."…

Cu studii universitare de management și finanțe în Anglia, instrucție militară de excepție în țară, polisportiv de valoare competițională, atașat valorilor familiale, cu chip frumos și zâmbet fermecător, răsfățat de presă și urmărit de femei din toată lumea, care și

l-ar doresc alături, îl vedem mai tot timpul înconjurat de un grup de copii, față de care se manifestă extrem de patern și iubitor. Puțini știu că aceștia nu sunt copiii, ci nepoții lui, copiii șeicului Rashid bin Mohammed, fratele său mai mare, ucis în atacul criminal din 9 septembrie 2015 asupra turnurilor gemene din SUA. Îi crește ca și cum ar fi ai lui, deși încă nu e căsătorit. Nu face paradă și nici mare caz de acest fapt, considerând că intră în normalitatea vieții.

Moartea fratelui său l-a obligat să participe și mai activ la conducerea țării, fiind declarat prinț moștenitor. Deci, în mod cert, viața lui personală trece în plan secund, devenind al doilea om în stat. Și ce stat!!! O țară de vis, construită cu multă trudă, cu brațe tari și minți agere. Țara al cărei conducător va fi cândva, dovedind încă de pe acum, aflat permanent în dreapta părintelui său, Șeikhul Mohammed Bin Rashid al Maktoum, că se descurcă perfect, atât în problemele de spectaculoasă dezvoltare internă, cât și în relațiile diplomatice, mai ales în contextul în care lumea întreagă pare așezată pe un butoi de pulbere, iar de jur împrejur miroase a sânge și praf de pușcă.

Cel care ne cucerește zâmbind din elicopter sau catapultându-se cu eoliana deasupra Dubaiului, pescuind cu harponul pești uriași pe fundul oceanului, sărutându-și nepoții, șoimul, ori armăsarul pur sânge, alintându-și cămilele și caii, ori ascultând cântecele copiilor beduini din deșert, este aceeași persoană capabilă să susțină un discurs impresionant în fața personalităților de rang egal din țara sa ori din alte state, într-o impecabilă limbă engleză, și să converseze cu oricine de pe mapamond, ori să recite poeme cu un glas ce pare desprins din amurgul cuminte al oazei. Un prinț al deșertului cu ochii larg deschiși către un viitor al luminilor, iubirii și păcii. „I love you!" declară el lumii întregi. Dă, Doamne!

În rest, fără a urma neapărat modelele celor doi, ale căror țări prosperă, ci doar urmărindu-le ca studii de caz și, poate, preluând ce ni s-ar potrivi, întrebarea este „de ce la alții merge, și la noi nu?".

Poate că vom găsi nu un răspuns, ci o soluție viabilă de a urni țara de pe butuci!

Lasă un comentariu