Transilvania ca stat pe harta Europei, mărire și decădere, 1526-1711 (VI) Transilvania - stat autonom al Europei centrale

Sigismund (Zsigmond) Báthory, fiul lui Cristofor, născut la Oradea, în 1572 (la alte două decenii, după Castaldo și medalia sa), este un personaj controversat în istoria Transilvaniei, renunțând la tron de patru ori și sfârșind asasinat în plină stradă, la Praga, în 1613, cel mai probabil la ordinul principelui Gabriel Bethlen. Nu se poate spune, însă, că i-a lipsit simțul politic și diplomatic, precum și viziunea geopolitică. Deși acest lucru nu era recunoscut în istoriografia comunistă, el a înfăptuit, de fapt, prima unire politică a țărilor române! Simțind scăderea de formă a Imperiului Otoman, ca și Mihai Viteazul, banul Craiovei, Sigismund schimbă taberele, aderând la Liga Sfântă, antiotomană, la începutul anului 1595, parafând înțelegerea cu luarea în căsătorie a nepoatei împăratului Rudolf al II-lea, Maria Kristierna. Merită subliniat rolul consistent al cancelarului transilvan ștefan Iojica, în reușitele lui Sigismund din această perioadă, unii considerând că el este artizanul primei uniri a principatelor! Superioritatea Transilvaniei în perimetrul fostei Dacii devenise evidentă: “Având în vedere disponibilitățile economice și militare superioare față de domeniile extracarpatice, principii ardeleni au dus funcția lor de element conducător al unității de acțiune a Țărilor Române până la o veritabilă subordonare politică a voievozilor de peste Carpați, mai ales în secolul al XVII-lea”.

Sultanul Murad al III-lea redeclanșase în 1593 ceea ce va fi Războiul de 15 ani (1591-1606) contra Habsburgilor, adică exact în anul în care Mihai cumpăra domnia Valahiei de la Înalta Poartă, pe o sumă împrumutată enormă, imposibil de restituit. Asta însemna că și Mihai pariase pe Liga Sfântă chiar din start. În 1594, pentru a-și restabili autoritatea asupra țării, el declanșează războiul antiotoman, umplându-se de bravură și bazându-se pe speranță... Simțindu-l la strâmtoare pe Mihai, fără spate politico-militar asigurat, Sigismund își joacă bine cartea, condiționând-și sprijinul militar de o serie de obligații umilitoare, pe care domnul valah nu poate decât să le accepte. Anul următor, în 1595, după victoria de o zi de la Călugăreni a lui Mihai, urmată de ocuparea Valahiei de către turci, trupele lui Sigismund, năvălind din Transilvania, provoacă retragerea în degringoladă a turcilor, surprinși și striviți la Giurgiu. Tocmai începuseră să transforme Valahia în pașalâc. Să-l acuzăm pe Mihai că politica sa riscantă, în acele vremuri de restriște, aproape că dusese la dispariția Valahiei ca stat?...

În 1595, principele Transilvaniei reușise să încheie un tratat cu Valahia și unul cu Moldova (cu Mihai Viteazul în mai, cu ștefan Răzvan în iunie), prin care i se recunoștea practic suzeranitatea. Să precizăm că determinarea lui Sigismund fusese remarcabilă, el reușind să-l înlăture de la domnia Moldovei pe neprietenosul aliat Aron-Vodă și să-l numească în loc, pe omul său, ștefan Răzvan. Orice s-ar spune, a fost o lovitură bine pregătită și regizată, încheiată cu asasinarea lui Aron-Vodă, prezentat Creștinătății ca trădător... Mihai Viteazul realiza, astfel, că are de-a face cu cineva care nu glumește!

Marius Diaconescu, lector doctor la Facultatea de Istorie a Universității din București, specializat în istoria Transilvaniei, lămurea subiectul sensibil al primei uniri, într-un interviu dat cotidianului național “Evenimentul zilei”, în 2009. “Acele două tratate sunt actul de unire. Prin acele documente, domnitorii români sunt reduși la funcția de guvernatori. Nu puteau să administreze vistieria țării singuri. Acesta este un atribut al suveranității, al domniei. Domnul putea decide în Evul Mediu ce face cu banii țării. I se ia acest drept!”, precizează istoricul. Astfel, Mihai Viteazul putea folosi de-acum vistieria numai cu acordul principelui. Dieta Transilvaniei devenea acum forul suprem pentru cele trei țări, trei soli munteni trebuind să participe la lucrările ei. De asemenea, boierilor munteni li se garanta de către Sigismund dreptul de a nu mai putea fi uciși de domnitorul lor, fără aprobarea sa; cu alte cuvinte i se limita lui Mihai dreptul la pedeapsa capitală, o altă cedare de suveranitate! “Doar așa a intrat în Liga Sfântă, direct n-a putut să intre, pentru că cei din Ligă s-au temut că e omul turcilor”, lămurește Diaconescu. Din acel moment, titulatura lui Sigismund e “principe al Transilvaniei, Valahiei și Moldovei”. Pe sigiliul și pe stemele afișate de el, apar, de acum, reunite stemele celor trei principate. “Nu numai atât, chiar dacă nu le convenea, ambasadorii țărilor străine și principii țărilor străine recunosc titulatura, asta este important! Habsburgilor nu le convenea, dar au acceptat-o pentru că aveau nevoie de Sigismund pe frontul antiotoman”, spune Diaconescu. Mihai a acceptat și el aceste condiții, deoarece era interesat să aibă spatele protejat de armata Transilvaniei, precum și de ajutorul financiar al Habsburgilor pentru susținerea viitoarei lupte antiotomane.

Așa cum spuneam, Sigismund acceptase, la rândul lui, să fie supusul împăratului Habsburg, Rudolf al II-lea, aventura dacică fiindu-i admisă și grație faptului că principele Transilvaniei a recunoscut strategic apartenența Ungariei către Casa de Habsburg. Într-o hartă a principatelor unite, comandată de Sigismund și tipărită la Augsburg, în 1596, este evitată cu grijă redarea Ungariei în vest și nord, preferându-se o redare a Bulgariei în sud și a bazinului Mării Negre, cu Crimeea în est, aici apărând și mândrețe de emblemă a celor trei țări unite, împreună cu declamarea DACIA RESTITVTA!

(Va urma)

Lasă un comentariu