VIRUSUL HERPETIC, RESPONSABIL DE MALADIA ALZHEIMER?

Distribuie pe:

Profesorul Ruth Itzhaki, de la Universitatea din Manchester, citat de descopera.ro, susține că virusul herpetic ar putea fi responsabil pentru apariția maladiei Alzheimer. După un studiu care a durat 25 de ani, s-a constatat că medicamentele antivirale reduc drastic demența senilă în cazul persoanelor care suferă de infecții severe cu herpes.

“Virusurile herpetice rămân pe tot parcursul vieții în neuronii noștri și în celulele imune, reapărând sub formă de bășici, atunci când organismul este supus stresului sau bolilor.

O mare parte din oameni sunt infectați cu virusul simplex (HSV1). După ce am studiat legătura dintre cele două, timp de 25 de ani, apreciem că HSV1 ar putea fi vinovat pentru 50% dintre cazurile de apariție a Alzheimerului.

Se pare că bășicile apar mai frecvent în cazul persoanelor ce dețin virusul HSV1 și variant genetică APO-E4 ce crește riscul apariției bolii Alzheimer. Una dintre teorii este că, în cazul deținătorilor variantei APO-E4, reactivarea virusului este mai frecventă, acesta afectând mult mai des celulele cerebrale. Astfel, acumulările duc la degradarea țesuturilor și dezvoltarea bolii.

Patru țări au colectat informații despre populație, pentru a testa această teorie. În Taiwan, 99,9% din populație se află în baza de date națională de cercetare în domeniul asigurărilor medicale. În perioada 2017 - 2018, trei studii taiwaneze au publicat date privind dezvoltarea demenței senile.

Rezultatele arată că riscul apariției demenței senile este mai mare în cazul persoanelor infectate cu virusul herpetic simplex, iar tratamentele antiherpetice duc la o scădere semnificativă a numărului subiecților afectați de HSV1, ce dezvoltă Alzheimer”, a explicat profesorul Itzhaki. 

Lasă un comentariu