NEAGU, MESAJ DIRECT CĂTRE CONDUCEREA EHF, DUPĂ ACCIDENTAREA CARE A SCOS-O DIN CIRCUIT PENTRU URMĂTOARELE 6 LUNI

Distribuie pe:

Cristina Neagu a fost marea absență a României în ultimele două meciuri disputate la Campionatul European de handbal. Cea mai bună jucătoare a lumii a avut un mesaj direct către conducerea EHF, după partida cu Olanda, care ne-a lăsat în afara medaliilor. “Cum au spus și jucătoarele olandeze, a fost un turneu greu pentru toată lumea, toată lumea este obosită. Poate ar trebui ca EHF să se gândească la un alt sistem, să nu mai fim atât de obosite, să nu ne accidentăm. Cred că e o problemă care ar trebui rezolvată pe viitor”, a spus Cristina Neagu în cadrul unei conferințe de presă.

 

CRISTINA NEAGU N-A FOST NOMINALIZATĂ PENTRU ECHIPA TURNEULUI

Cristina Neagu, care a suferit o ruptură de ligamente în meciul contra Ungariei, adunase 335 de minute din 352 posibile la Campionatul European din Franța. Cristina Neagu a înscris 44 de goluri la turneul din Franța și a devenit cea mai bună marcatoare all time la Campionatul European. Chiar și așa, ea nu a fost inclusă nici printre cele 40 de jucătoare (5 pe fiecare post), care au luptat pentru a prinde echipa ideală a turneului. Totuși, România are o reprezentantă în All Star Team. Crina Pintea a fost desemnată cel mai bun pivot al competiției.

Echipa Campionatului European de handbal feminin, 2018

Cel mai bun portar: Amandine Leynaud (Franța)

Cea mai bună extremă stânga: Majda Mehmedovic (Muntenegru)

Cel mai bun inter-stânga: Noemi Hafra (Ungaria)

Cel mai bun centru: Stine Oftedal (Norvegia)

Cel mai bun inter-dreapta: Alicia Stolle (Germania)

Cea mai bună extremă: Carmen Martin (Spania)

Cel mai bun pivot: Crina Pintea (România)

Cea mai bună apărătoare: Kelly Dulfer (Olanda)

MVP: Anna Vyakhireva (Rusia)

Lasă un comentariu