CONCURSUL JUDEȚEAN INTERLICEAL “SIMON VĂSIEȘ”

Distribuie pe:

În memoria regretatului profesor de geografie al Colegiului Național “Alexandru Papiu Ilarian”, Simon Văsieș, Catedra de Geografie a acestui Colegiu, coordonată de domnul profesor dr. Hadrian-V. Conțiu, a organizat cea de-a 14-a ediție a concursului anual, intitulat Concursul Județean Interliceal (CJI) “Simon Văsieș”. Susținută în data de 28.02.2019 în cabinetul de geografie al Colegiului, competiția s-a adresat elevilor liceeni, testându-le atât cunoștințele în geografie, cât și capacitatea acestora de a se coordona în echipă. Au participat echipaje din liceele județului Mureș, fiecare fiind format din câte 2 elevi. Tematica fructificată viza mediile geografice ale Terrei și ariile protejate din județul Mureș, reliefând spiritul aspirant către câștig al fiecărui participant prin 8 serii de întrebări, fiecare atingând un nivel mai ridicat de dificultate.

Locul I a fost ocupat și în acest an, prin excelență și efort, de elevii Colegiului Național “Alexandru Papiu Ilarian”, Octavia Zegrean, din clasa XII F, și Cătălin Feșteu, din clasa XI B. Și locul II a fost ocupat de doi elevi ai acestui liceu, din clasa XI B, Fântână Vlad și Bacali Beniamin.

Acest concurs rămâne unul dintre puținele, dar esențialele prilejuri de provocare și valorificare a competențelor geografice ale tinerilor.

Lasă un comentariu