Călătoria noastră spre și în Australia a fost o reușită minunată. Se cuvine să aducem rugăciuni de mulțumire Sfintei Fecioarei Maria, ocrotitoarea noastră în timpul călătoriei, vizitei în țara-continent și întoarcerii, cu bine, la așezămintele noastre. Când am perfectat demersurile pentru călătorie, n-am observat că ea se va desfășura între două mari sărbători creștine dedicate Sfintei Fecioare Maria. Prima zi a călătoriei a fost pe data de 15 august, Sfânta Maria Mare, iar întoarcerea a fost pe 8 septembrie, ziua Nașterii Maicii Domnului. Marea catedrală catolică pe care am admirat-o în centrul orașului Sydney are hramul Sfintei Maria. Ne-am rugat în biserica ortodoxă românească cu hramul Sfânta Maria, cu ocazia resfințirii acesteia. Bunicul, bunica și nepotul s-au întâlnit cu fiul și nora, o familie româno-australiană mândră de țara ei de adopție, dar cu nestinsul dor de patria mamă.
Poți vedea Australia și cât de cât ce este Australia, cu două condiții: să ai cine să te primească și să se ocupe de tine, sau să ai mulți bani. La amândouă se adaugă o condiție sine qua non: să știi engleză. Cu franceza n-am avut nicio șansă. Noroc că tânăra generație (nepotul) vorbește o engleză care i-a surprins pe mulți când au aflat că o știe dintr-o școală din România.
La trei zile, după sosirea noastră în Australia, am avut ocazia să asistăm la resfințirea, după renovare, a unei bisericuțe românești cu hramul Sfânta Maria. Au slujit șase preoți veniți din toată Australia, cu participarea Sfinției Sale Mihail Filimon, episcopul român al Australiei și al Noii Zeelande. Prezența românilor în număr mare la biserică e o dovadă a dorinței de a păstra legătura spirituală cu poporul din care provin, un mod de astâmpărare a dorului de a asculta cuvântul întru care s-au născut și religia întru care s-au botezat. Generația aceasta mijlocie spre senectute, dar apoi…?
Am discutat cu vreo câțiva dintre ei, bucuroși să întâlnească pe cineva din țară. Unii sunt foarte bine așezați în profesiile și ocupațiile lor de IT-iști, medici, constructori, arhitecți, comercianți sau alte slujbe din care pot trăi decent. I-am întrebat dacă nu s-ar întoarce definitiv în țară. Glasul sufletului le spunea că da, al rațiunii îi întreabă unde vor munci, ce vor face, pentru că n-au agonisit atâta cât să deschidă un atelier de tâmplărie bunăoară, iar despre micile magazine credeau că sunt înghițite de supermarketuri, dobânzile la bănci sunt mari și că acum trenul e cam pierdut etc.
În predică, unul din preoți a relatat o discuție care pune în lumină drama și împăcarea unui emigrant: „Unde te simți mai fericit?" „În mijlocul oceanului, fie că plec, fie că vin". „De ce?" „Cum, de ce?" „Când plec, spun și știu că merg acasă, când vin, vin acasă." Oceanul imens, sigur sau nestatornic, liniștit sau imprevizibil, este o metaforă a condiției existențiale a numeroși oameni dintr-un popor care se risipește tot mai mult în lume.
Din relatarea preotului Petru Ilie Petre, parohul bisericii Sfântul Ioan Botezătorul, am înțeles că nu chiar prin unitate și frățietate se caracterizează comunitatea românească. În lumea lor restrânsă s-a prelungit starea de spirit din țară, de indiferență, egoism, invidie, tupeu, intoleranță, ură, patimi politice divergente etc. Cona ționalii noștri sunt preocupați de ce se întâmplă în țară. Un domn m-a întrebat ce se face cu pământul? „Faceți, domnilor, ca pământul românilor să rămână românesc. Unde să revenim dacă pierdeți pământul?". Mi se adresa mie, care am aceeași îngrijorare, dar aceeași putere ca și neliniștitul conațional. Preoții primesc de la statul român o subvenție foarte modestă. Părintele Petru, pentru a asigura existența familiei, este instructor auto. Împacă destul de greu părerile divergente și orgoliile mărunte în ce privește buna rânduială a parohiei. O doamnă întâlnită în Port Douglas ne spunea cu mândrie că fiul ei născut în Australia știe românește și e mândru că este român. Își exprima părerea ca „tineretul să nu mai facă jocul străinătății. Străinii sunt interesați doar de profitul lor și nu de binele românilor." Era la câteva zile după 10 august, care ne-a părut dintr-odată un reper politic.
Unui român constănțean, proprietarul unui mic, dar bine aprovizionat magazin alimentar, îi sticleau ochii când ne-au auzit vorbind românește. Ne-a mărturisit că în cei nouă ani de când e în Australia, după o experiență spaniolă, a întâlnit doar 3- 4 români. Este căsătorit cu o poloneză.
Cineva ne spunea că, din când în când vizionează filmul „Operațiunea Monstrul", care-i place foarte mult. Gazda noastră ne-a delectat o seară întreagă cu scheciuri comice ale marilor noștri actori de comedie, cei mai mulți plecați în stele. Unui prieten, căruia i-am dăruit o ediție mai recentă din Eminescu, ne-a atras atenția, după vreo câteva zile, asupra mesajului extraordinar de actual al „Doinei".
Spunea un important poet: „Nu-i nimic mai pătimaș/ ca un lunatic dor de întoarcere acasă, / Când se aprind pădurile de-alun /și se gătește glia de mireasă"… (Eugeniu Nistor)
Gazda noastră româno-australiană îndrăgește foarte mult papagalii rainbow lorikeet, cei mai australieni papagali, hrăniți pe balcon cu grăunțe, mere și miere. Unul, ca un șef de echipă, mănâncă mai întâi de pe umărul stăpânului casei, apoi din tăvi. Ne-a impresionat grija cu care ceilalți părinți și frați încercau, aproape omenește, să-l ajute pe unul cu gheruțele chircite să mănânce din tăvi sau să se așeze pe copacul din apropiere. După două zile, nu l-am mai văzut. Mi-am amintit de o legendă a aborigenilor. Era vorba de o copilă care s-a născut cu membrele chircite, tânjind să fie eliberată de dureri. Bătrânii tribului s-au rugat toată noaptea la spiritul lunii și dimineața ea a fost transformată într-un papagal curcubeu. Unui papagal alb, uriaș, Pagu, i se dă un călcâi de pită pe care-l apucă cu gheruța, se retrage pe un copăcel, ca și cum masa lui are nevoie de discreție și intimitate, și mănâncă doar miezul.
La coborârea pe pământul țării dintr-un avion al companiei Turkish Airlines (de ce nu Tarom?), trăiești o inefabilă emoție.
Epilog
Am cunoscut ceva, nu puțin, dintr-o țară - continent, Australia, cu nenumărate frumuseți naturale și cu impresionante valori create de locuitorii ei.
Această țară din „nordul temperat", România, este la fel dăruită de Dumnezeu cu frumuseți naturale și bogății. Unii deplâng, pe bună dreptate, că nu avem infrastructură care să ducă spre numeroasele situri turistice. Este adevărat. Cred, însă, că e nevoie, parcă, mai mult de, îngăduiți sintagma, „infrastructură interioară": educație, comportament, deprinderi, atitudini, respect, responsabilitate… Totul depinde de oameni…
