LA MULȚI ANI, DOAMNA PROFESOARĂ ELVIRA COVEȘAN!

Mă bucur că ați ajuns centenarul odată cu Marea Unire, că ați fost contactată de mass-media, unde ați primit admirația și simpatia unanimă. Așa am aflat cu bucurie de dvs., prilej cu care doresc să completez imaginea de vrednic institutor și cetățean.

Vă scrie, cu multă recunoștință, un elev de-al dvs., din Pogăceaua, unde, între anii 1954-1957, urmam clasele ciclului 2 iar dvs. îmi erați profesoară de limba română. Chiar dacă au trecut așa de mulți ani, îndrăznesc să vă descriu. Pot, în cuvinte simple, să spun că în acele vremi ați dovedit un dar pedagogic deosebit. Nu v-am văzut niciodată fața înnourată, cu toate că s-ar fi motivat multe situații, nicio ridicare de ton, chiar aspectul fizic vă avantaja. Eleganța ținutei și a comportamentului dvs. erau modele înalte pentru noi elevii, dar răbdarea și bunătatea copleșeau.

N-am să uit că mi-ați pus în mână Nada Florilor și apoi Mitrea Cocar, ca să le citesc. Nu erau o excepție. Dar eu le-am luat în serios. De atunci, tot din îndemnul dvs. am primit spre citire și cărți care nu făceau legătură cu programa școlară. Am ajuns la Jules Verne, iar spre finalul clasei a VII-a citeam Ivanhoe de Walter Scott. Microbul inoculat în clasa a V-a s-a dezvoltat cu mare plăcere. Asta m-a ajutat să fac față admiterii la liceu, iar aici să mă descurc bine printre colegii orășeni cu un vocabular mai bogat.

Pe cât a fost posibil, totdeauna am citit cu plăcere, desigur chiar și acum după pensionare.

Cam așa se materializează bunele îndrumări ale cadrelor didactice care pe lângă că își fac datoria, își pun sufletul în slujba elevilor.

Ca să mă recunoașteți vă relatez că intram în curtea școlii pe portița de lângă fântână, apoi pe lângă locuința dvs. din școală, venind din Fântâna Babii. Numai dvs. apelați elevii cu numele mic. Mie îmi ziceați Ioane.

 

Cu multă recunoștință,

IOAN ORMENIȘAN

Lasă un comentariu