BASMUL FOTBALULUI

Distribuie pe:

După Deva, Iași și Timișoara, a venit rândul municipiului Târgu-Mureș, orașul unde avocatul bucureștean Marian Nazat și-a lansat cartea intitulată “Basmul fotbalului”, o carte apărută în două volume cu peste 1.500 de pagini, la Editura “Rao”. Evenimentul s-a petrecut în sala mare a Centrului Cultural “Mihai Eminescu” și a fost prezentată de primarul dr. Dorin Florea, Monica Avram, directorul Bibliotecii Județene Mureș, Dimitrie Poptămaș, președintele Fundației Culturale “Vasile Netea”, col.(r) Cornel Cacoveanu și ziaristul Aurel Rațiu. Autorul a mulțumit pentru primirea făcută și interesul manifestat de târgumureșeni prin numeroasa prezență la eveniment, dovedind prin alocuțiunea sa că este un foarte bun cunoscător al echipelor mureșene de fotbal, exprimându-și în același timp nedumerirea pentru faptul că este greu de acceptată realitatea că municipiul Târgu-Mureș nu are o echipă de fotbal în primul eșalon valoric al țării.

Lasă un comentariu