Sunt transformări notabile în funcționarea multinaționalelor, cu efecte importante atât asupra posibilității de identificare corectă a parametrilor contabili ai activității lor, cât și asupra metodelor de cuantificare a drepturilor și a obligațiilor fiscale. Aceste dificultăți fac obiectul analizei Organizației Mondiale a Comerțului, a Băncii Mondiale, cât și a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (vezi: “Les Cadres d'analyse des chaines globales”, OCDE, 2010; “Global Trade: What's Behind the Slowdown”, FMI, 2016; “Arm's-Length Trade: A Source of Post Crisis Trade Weakness”, World Bank, Global Economic Prospect, 06/2017), fiind în atenția guvernelor unor țări ca Franța, Italia și Spania prin prisma eforturilor de interpretare și aplicare a Directivei 1164.
O dificultate semnalată apare, paradoxal, nu ca urmare a unor schimbări de comportament și practici economice, ci, din contră, din cauza păstrării unor modalități și a unor practici învechite și neconcludente. Astfel, încă din perioada analizelor lui Adam Smith și David Ricardo, comerțul internațional continuă să fie măsurat și cuantificat prin valoarea fluxului de mărfuri ce traversează frontierele, fără a consemna originea produselor din punctul de vedere al procentelor valorii produselor importate și al valorii produselor locale cuprinse în valoarea totală a mărfii vândute (importate sau exportate).
Dovada neluării în calcul a originii mărfurilor din punctul de vedere arătat mai sus este faptul că țări ca Malta, Irlanda, Hong Kong, Luxembourg și chiar Olanda înregistrează rate ale exporturilor raportate la PIB superioare a 100%, ceea ce ar însemna că exportă mai mult decât produc, în unele cazuri de la simplu la dublu. În realitate, astfel de situații arată că este vorba despre o reexportare a unor mărfuri în prealabil importate. Explicația constă în dezvoltarea explozivă, în ultima decadă, a fenomenului de integrare a producției la scară globală.
Cazul cel mai cunoscut din acest punct de vedere este cel al exportului mexican către SUA. Astfel, studiile FMI arată că, în medie, valoarea adăugată a produselor mexicane este numai 60% creată în Mexic, 40% fiind creată în SUA și transferată produselor mexicane prin reexport.
Integrarea producției la scară globală este o consecință firească a modelului global neoliberal și, mai mult sau mai puțin, este prezentă în toate schimburile de produse între economiile naționale în contextul pieței globalizate. Există avantaje și dezavantaje, dar, pe ansamblu, se consideră că este o operațiune cu sumă nulă pe scara diviziunii internaționale a muncii, unde fiecare economie națională ocupă un loc distinct în relație cu gradul ei de dezvoltare și de competitivitate.
Din perspectiva aplicării Directivei 1164, problema devine însă mai complicată, deoarece, în proporție de peste 70%, comerțul internațional nu mai acționează între parteneri naționali (country by country), ci între parteneri comerciali reprezentați de multinaționale. Interesant este și faptul că peste 30% din comerțul mondial este reprezentat de comerțul intrafirme, adică între filialele aceleiași firme (vezi: Conferința UN pentru Comerț și Dezvoltare (CNUCED), 18/03/2016).
Schimbul de produse și activități intrafirme complică mult operațiunile de depistare și de cuantificare a procentelor de participare cu valoare adăugată a filialelor în ansamblul valorii produsului final, compromițând posibilitatea calculării reale a obligațiilor fiscale.
Dificultatea contabilă este amplificată și prin tendința tot mai evidentă a multinaționalelor de a trece de la metoda integrării verticale la cea a subantreprizei internaționale. Astfel, dacă prima permitea o urmărire pe circuitul producției a fluxurilor contabile, cea de a doua creează o schemă de circulație succesivă, pe trepte de fabricație și în diferite locații, a factorilor de producție (salarii, materii prime, materiale, părți componente și subansambluri), denumită lanțul valorilor globale (CVG: “chaines de valeur globale”) - reprezintă ansamblul activităților productive în diferite locații geografice la nivel global în scopul aducerii unui produs de la stadiul de proiectare la stadiul de vânzare. Înglobează activități de cercetare-dezvoltare, de producție stricto senso, de comercializare, de distribuție, de vânzare en gross și en detail, de reciclare și de valorificare a deșeurilor. Vezi: “Le Dico du commerce international”, Paris, 2010).
(Va urma)
