DIN APRILIE 2021, ALIMENTELE PERICULOASE, SCOASE DE PE PIAȚA EUROPEANĂ!

Distribuie pe:

Potrivit Regulamentului (UE) 2019/649, adoptat recent de Comisia Europeană, toate statele membre ale Uniunii Europene vor fi obligate să limiteze cantitatea de acizi grași trans nesaturați din alimente, la cel mult două grame la 100 grame de grăsime.

Cele mai nocive grăsimi

Specialiștii europeni consideră că acizii trans sunt cele mai nocive grăsimi din alimente, care sunt responsabile de declanșarea unor afecțiuni grave, precum bolile cardiovasculare, diabetul, cancerul sau Alzheimerul, care provoacă anual 50.000 de decese în Europa.

Prin urmare, produsele alimentare care nu sunt conforme, respectiv cele care nu se limitează la cel mult două grame la 100 g de grăsime cantitatea de acizi grași trans, alții decât acizii grași trans prezenți în mod natural în grăsimea de origine animală, din alimentele destinate consumatorului final și din alimentele destinate vânzării cu amănuntul nu vor mai putea fi introduse pe piață după data de 1 aprilie 2021. În prezent, pe piața europeană există produse care conțin acizi grași trans chiar și în proporție de 40 - 50%.

Margarina și mezelurile, pe lista neagră

Măsura vizează alimentele bogate în grăsimi procesate, cum ar fi margarina, produsele de tip fast food, mezelurile, produsele de patiserie, prăjiturile, biscuiții, popcornul pentru microunde, chipsurile, mâncarea semipreparată sau supele la plic.

În opinia specialiștilor, acizii trans sunt folosiți pe scară largă de producătorii de alimente procesate din întreaga lume, deoarece ajută produsele să arate mai atrăgător, chiar și după mult timp, și le prelungesc substanțial termenul de valabilitate.

Acizi grași trans sunt responsabili, și în România, de producerea unor boli grave, precum afecțiuni cardiovasculare, cancer sau diabet.

Măsura, aplicată deja în mai multe țări europene

Organizația Mondială a Sănătății și Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară au recomandat, de mai multă vreme, reducerea cantității de acizi trans din alimente, arătând că cei mai importanți factori ce subminează starea de sănătate în Europa sunt legați de dietă.

Drept urmare, câteva țări europene printre care Danemarca, Elveția, Austria, Islanda, Norvegia sau Ungaria au introdus deja în legislația proprie limita de două grame de acizi trans la 100 grame de grăsimi în alimentație, înainte ca Bruxelles-ul să impună o regulă în acest sens, iar în Germania, Olanda și Marea Britanie autoritățile de profil au negociat cu procesatorii scăderea voluntară a conținutului de acizi trans.

Să citim cu atenție eticheta!

Până la implementarea noilor măsuri și în România, InfoCons ne recomandă să citim cu atenție eticheta produselor cumpărate: “Alimentele în cauză trebuie să fie testate în laboratoarele autorizate și, poate mai important, este obligatoriu ca rezultatele acestor controale să fie făcute publice după modelul unor autorități similare din Europa. Numai așa cetățenii vor afla ce cumpără. Nu în ultimul rând, fiecare dintre noi trebuie să se responsabilizeze. Și în acest moment, este trecut pe orice produs comercializat procentul de acizi grași trans. Ar fi bine să ne gândim de mai multe ori, mai ales atunci când vrem să cumpărăm produse pentru copiii noștri”.

 

 

Lasă un comentariu