ABERAȚII JURIDICO-GEOGRAFICE - MAGISTRAȚII DIN PRAHOVA AU MUTAT CHEILE BICAZULUI DIN NEAMȚ ÎN HARGHITA!

Distribuie pe:

În urma unui litigiu între autoritățile publice din județele Harghita și Neamț, proces ce a durat mai bine de 10 ani și a avut ca obiect anularea unui proces verbal de grănițuire în zona Cheile Bicazului (județul Neamț), pe 12 iunie, Tribunalul Prahova a dat câștig de cauză celor din Harghita, astfel încât, o suprafață de aproximativ 5.000 de hectare e pe cale să “se mute” din Neamț în județul vecin. Concret,potrivit deciziei judecătorești, Cheile Bicazului nu mai aparțin de județul Neamț, ci intră în administrarea județului Harghita, iar zona se va numi “Strâmtoarea Becaz”. Decizia nu este definitivă și va fi atacată cu recurs de către autoritățile nemțene, nemulțumite că, în realitate, instanța a stabilit, practic, limita de hotar între două unități administrativ-teritoriale, deși legea în materie (nr. 2 /1968 privind împărțirea administrativ-teritorială a țării, pe județe) nu a fost modificată până în prezent.

După cum era de așteptat, situația a creat multă emoție în zonă, presa din cele două județe (monitorulneamt.ro, ziarbicaz.ro, ziarpiatraneamt.ro, ziarharghita.ro), consemnând reacțiile “la cald” ale celor implicați.

Potrivit secretarului orașului Gheorgheni, Nagy Istvan, “Cheile Bicazului niciodată n-au aparținut de județul Neamț. S-a încercat în 1987, printr-o eludare a legii în vigoare la vremea respectivă, cele două oficii de cadastru să rupă din teritoriul administrativ al municipiului Gheorgheni. Acest lucru se încearcă a se clarifica astăzi. Cazul e din 1987, dat fiind faptul că aceste date erau secrete, abia în 2003 a ajuns la cunoștința noastră ce au făcut cele două oficii”.

Primarul comunei Bicaz-Chei, Gheorghe Oniga, a declarat, la rândul său: “E clar că vom face recurs și cred că ce a dat Oficiul Județean de Cadastru, Instituțiile specializate ale statului care se ocupă de așa ceva, Harghita și cu Oficiul Județean de Cadastru Neamț, sunt de acord și știu foarte clar și ei limitele teritorial-administrative pe care le lucrează. Nu văd, adică șansele lor sunt minime și eu cred că judecătorul respectiv a fost dus în eroare de către cineva de acolo de la ei. (...) Nu știu dacă vă place cum pozează domnul președinte al CJ Harghita pentru că a cam schimbat denumirea de Cheile Bicazului, i se spune acum Strâmtoarea Becas sau așa ceva, dar nu e OK și dacă luăm în calcul și proprietățile cetățenilor, toți sunt români acolo. Nu văd cum își asumă ei limita respectivă (...). Dar probabil că vor să aibă și ei o minoritate în majoritatea lor din ținutul secuiesc.

Dacă atât interes există de la Centrul Județului Neamț, poate trecem cu totul la Harghita, facem un Referendum; dacă jumătate din proprietăți ni le iau cu japca, mergem cu totul, nu putem să pierdem 5.000-6.000 hectare din 10 câte sunt acolo.

Dacă legea nu se respectă, nu mai suntem agreați de Neamț, nu se luptă nimeni pentru noi, suntem cam singurii care ne-am luptat cu toate procesele pe care le-am avut până acum cu Harghita și am avut, slavă Domnului, o grămadă, când au intervenit mai marii noștri, interes maxim pentru proces... dar o s-o luăm pe cont propriu și vă promit că nu o să rămână așa, 99,9% avem dreptate și vom câștiga procesul” (...) “Stațiunea Lacul Roșu a aparținut și aparține Harghitei, dar Cheile Bicazului sunt în Neamț. Eu consider că o lege nu poate fi schimbată după cum vor unii sau alții, indiferent cine este la guvernare astăzi sau mâine și indiferent dacă mai au nevoie sau nu de voturile UDMR”, a mai precizat Oniga. 

Iată și părerea specialiștilor, “uluiți” de decizia instanței prahovene, care invocă o HG din anul 2000, și nu legea din 1968 privind organizarea administrativ-teritorială a României. “Or, nu printr-o astfel de hotărâre se reglementează un hotar administrativ și nu are absolut nicio legătură cu hotarul care a fost așa și pe timpul regiunilor, când era hotar între fosta Regiune Mureș Autonomă Maghiară și Regiunea Bacău. Și înainte de legea din 1968, dar și după aceea, hotarul este pe pârâul Cupaș, deasupra Cheilor Bicazului. Cheile sunt în totalitate la Neamț. Se cheamă Cheile Bicazului și nu Cheile Gheorgheniului sau ale Harghitei. E clar, e evident, așa a fost dintotdeauna și sperăm ca așa să fie și la următoarea instanță”, preciza Simion Stâncel, șeful Oficiului de Cadastru Neamț.

Solicitat să exprime un punct de vedere pe acest subiect, prefectul de Harghita, Jean-Adrian Andrei, a subliniat că soluția nu este definitivă și că trebuie urmărită evoluția cazului: “Oricum, este foarte clar că limitele reale sunt stabilite prin hotărâre judecătorească pentru că orice putere judecătorească are putere de lege și trebuie să fie pusă în aplicare cu sprijinul Oficiilor Județene de cadastru Neamț și Harghita”.

Duminică, 30 iunie, la Piatra Neamț a avut loc un miting autorizat, urmat de un marș pietonal, manifestare la care au participat aproximativ 100 de persoane. În îndemnul de participare se arată: “Nemțeni, este timpul să ne mobilizăm. Nu putem accepta fracționarea teritoriului județului Neamț!!! Cheile Bicazului sunt ale județului Neamț, nu ale Harghitei! Dacă stăm pasivi, comentăm pe facebook și nu ne mobilizăm în realitate, să nu ne mai mire asemenea hotărâri date de instanțe. Cetățeni, administrație publică, primari, angajați la privat, funcționari publici... toți suntem români și cetățeni ai județului Neamț. Venind la acest miting, demonstrăm că nu suntem indiferenți și că îi sprijinim pe cetățenii din comuna Bicaz-Chei. Amintim valoarea istorică și emblematică a defileului Cheile Bicazului!”

Prefectul de Neamț, Daniela Soroceanu, a dat asigurări că “nu se va întâmpla nimic cu teritoriul județului Neamț (...). Toți cei care vor să instige la declanșarea de conflicte interetnice vor fi deferiți justiției. Prefectura veghează ca acei care instigă și încalcă Codul Penal să fie acționați în instanță. Nu vom accepta ca pe teritoriul județului Neamț să avem acțiuni care pot duce la conflicte interetnice (...) Nu este niciun dubiu, Cheile Bicazului sunt ale județului Neamț”.

“Le garantăm cetățenilor județului Neamț că nu au motive să se îngrijoreze și îi asigurăm că vom face tot ce ne stă în putință pentru apărarea drepturilor lor. De asemenea, adresăm rugămintea de a nu da curs unor încercări de a transforma subiectul acestui proces într-un conflict pe teme etnice sau politice. Vom aștepta motivarea acestei hotărâri, care nu este definitivă, pentru a cunoaște considerentele care au stat la baza soluției Tribunalului Prahova și în termenul legal de 15 zile de la comunicare vom promova recurs împotriva ei”, a declarat și Cătălin Chiței, administrator public al județului Neamț.

 

 

Lasă un comentariu