PERFORMANȚE ALE SPORTIVILOR MUREȘENI PARA SPORTIVII DE LA TIGER BUDO KARATE KYOKUSHIN, LA CUPA INTERNAȚIONALĂ DE PARA KARATE “TRANSILVANIA”

Distribuie pe:

Cea de-a treia ediție a Cupei Internaționale de para karate “Transilvania” s-a desfășurat, recent, la Cluj Napoca. Scopul competiției de arte marțiale, dedicată sportivilor cu dizabilități, a fost de a oferi posibilitatea persoanelor cu dizabilități de a se integra în mediul sportiv și de a participa la activități sociale, alături de familie și sportivi de performanță. Criteriul de participare a fost ca para sportivul să urmeze cursuri de arte marțiale într-o sală convențională, dar cu antrenament specific dizabilității de care suferă. În mod evident, probele competiției sunt conforme fiecărei dizabilități, sportivii, indiferent de suferință (dizabilități fizice și/sau intelectuale), având posibilitatea de a participa.

De la Clubul Tiger Budo au fost prezenți șase para karateka: Monika Nagy, Onisa Anca, Adriana Blaga, Erika Hegyi, Laszlo Majer și Andras Nagy, toți urcând pe podium, pentru probele de kata (individual, pereche, sincron echipă) și kumite (kumite - duo demo adaptat), alături de aproximativ 60 de participanți din România, Ungaria, Slovacia.

“Para karateka menționați anterior vin la antrenamentele de karate de mulți ani și avem deja câteva participări la competiții dedicate sportivilor cu dizabilități, însă noi avem în vedere, mai degrabă, integrarea acestora în societate și în mediul sportiv. Chiar mai mult, încurajăm și aparținătorii să participe la antrenamente, cu mențiunea că antrenamentele nu sunt special pentru persoanele cu dizabilități, dimpotrivă, mergem pe ideea incluziunii, adică toți suntem sportivi, cu dizabilitate sau nu, fiecare face cât poate. La pregătirea pentru un concurs, para sportivii lucrează împreună cu sportivii abili, participă împreună și, prin urmare, nu este nicio diferență. Ne dorim foarte multe ca persoanele cu dizabilități să simtă că fac parte, într-adevăr, din rândul practicanților de arte marțiale. Ca o ultimă mențiune, consider că toți avem ceva de învățat, unii de la ceilalți, așadar, dacă există persoane cu dizabililăți care doresc să participe la antrenamentele noastre, ușa sălii este deschisă, iar antrenamentele sunt gratuite”, spunea antrenorul clubului târgumureșean, Sensei Traian Dumbrăvean 4DAN.

Reprezentanții Clubului Tiger Budo au ținut să aducă mulțumiri pentru părinții Erzsebet Nagy, Annamaria Nagy, Cristina Anca, Maria Grama, Agnes Hegyi, Rozalia Majer, care au ajutat la buna desfășurare a participării, Stelian Ionescu, asistenții para-karate: Andrea Căbuz, Annamaria Căbuz și Ovidiu Mașca, cât și pentru arbitrii: Sensei Traian Dumbrăvean 4 DAN și Senpai Corina Hațegan 1 DAN.

Lasă un comentariu