* Înjurați-mă pe rupte,/ Sare puneți-mi pe rană,/ Spuneți vrute și nevrute/ Toate pân'la, biata mama. Puneți-mi în cârcă rele,/ Spuneți vorbe de ocară,/ Aruncați cuvinte grele,/ Toate pân'la, biata țară. Blestemați-mă în voie/ Și huliți-mă mereu,/ Voi răbda de-o fi nevoie/ Toate pân'la, neamul meu. De când umbră facem lumii/ Suntem blânzi și răbdători,/ Dar de-mi vei huli strămoșii,/ Nu-ți rămân prea mult dator. Dar de vă legați de mamă,/ De-a mea țară, neamul meu,/ De nimic n-oi ține seama/ Vă ferească Dumnezeu./ Și-apoi dacă drag Ardealul/ Și-ai săi oameni mi-i înjuri,/ Nu-mi ajungă văi și dealuri,/ Să astup a voastre guri. De-mi stârniți cumva mânia/ Și vă arde de-o bătaie,/ Peste voi întoarcem glia/ Să vă-ngroape, în uitare.
Mircea Dorin Istrate (1945-), poet, scriitor - patriot român.
* * *
* “Răbdarea” e cel mai învederat semn de superioritate morală și intelectuală și e împreunată totdeauna cu buna chibzuință, cu blândețea și cu firea îngăduitoare.
Ioan Slavici (1848-1925), scriitor, publicist.
* * *
* Trăia în Alexandria Egiptului un bun creștin, cu numele de Evloghie. Odată află el în piață un om fără mâini și picioare, care trăia din mila trecătorilor. I s-a făcut milă de el și l-a luat acasă la el, timp de 15 ani. De la o vreme însă, ologul și-a schimbat firea, devenind nervos, nemulțumit, rău de gură, se dorea parcă stăpân peste binefăcătorul lui. Acesta nu mai știa cum să procedeze cu nerecunoscătorul olog, care-i tot spunea să-l ducă în piață, că acolo este mai bine. A pândit bietul creștin să meargă la Sfântul Antonie cel Mare, care aproape că l-a mustrat, spunându-i: “Vrei să te lepezi de el? Uite că Dumnezeu nu s-a lepădat și nici tu să nu faci lucrul acesta”. Apoi îi spuse ologului: “Nenorocitule! Nu ești vrednic să te încălzească soarele. Cum poți să-l superi pe acest om, care în numele lui Hristos, te-a scos din mizerie și te slujește ca un rob? Mergeți acasă amândoi, și Dumnezeu o să aibă grijă de voi, și-o să vă plătească fiecăruia după faptele voastre. La 40 de zile, ologul muri... dar răbdarea învinse”.
P.S. Poporul român este unul răbdător și milostiv. Este păcat că unii “ologi”, veniți de prin “pustele budapestane”, ne tot pun răbdarea la încercare. Iuda Tokes Laszlo, Îngâmfatul Orb(an), ultraextremistul Zsolt, Măscăriciul Toro-Toro, și-o caută cu lumânarea. România nu va fi federalizată, iar Ardealul nu va fi al vostru niciodată. Dacă vă tot căutați casa, de o mie de ani, ați greșit adresa... mergeți spre Tisa, și unde găsiți o “opincă olteancă” acolo este căsuța voastră. Este adevărat că părintele Cleopa ne tot spune: “Răbdării, răbdării, răbdării”, dar... și crăișorul munților a spus odată, când răbdarea s-a terminat: “No, hai!”. “Luați aminte! Pace tuturor!” Amin. (n.a.)
* * *
* Sub aripa albastră a Cerului meu Sfânt/ Mă rog Ție, Bun Tată, să vii pe Pământ,/ S-atingi România cu Sfânt Numele Tău,/ S-aducă Pace-n lume cu Sacru-i Dumnezeu. Din iubitorul Foc al Inimii-Ți Divine/ Mă rog la Tine Doamne, să faci în lume bine,/ Să pui iubiri pe rouă, pe focurile urii,/ Și dangătul de clopot, pe sunetul minciunii. Și cu adâncul purpur al Mâinii-Ți Ziditoare/ Să faci din România o stea biruitoare,/ Pe creștet pune-i nimbul iubirii sfinte care/ Înalță omenirea și-o duce către Soare.
Lidia Coroian - profesor
