“SĂ NE CONCENTRĂM PE CEI CARE AU NEVOIE REALĂ DE SERVICIILE MEDICALE”

Distribuie pe:

Diana Păun, consilier de stat în cadrul Administrației Prezidențiale, a subliniat joi că sistemul de sănătate trebuie să se concentreze asupra celor care au nevoie “reală” de servicii medicale.

“Avem nevoie de politici axate pe prevenție, avem nevoie de parteneriat la nivelul tuturor stakeholderilor. Adică trebuie să aplicăm și nu să menținem la nivel declarativ noțiunea de sănătate în toate politicile. Trebuie să ne focusăm pentru a nu lăsa pe nimeni în urmă. Cred că aceasta este esența conceptului de acoperire universală cu servicii. Trebuie să ne concentrăm pe acoperirea cu servicii. Haideți să ne concentrăm pe cei mai afectați, pe cei care au nevoie reală de serviciile medicale și haideți să colaborăm”, a afirmat Diana Păun, care a participat la cea de a VII-a ediție a Aspen Healthcare Forum, eveniment organizat de Institutul Aspen România.

Vicepreședintele Camerei Deputaților Carmen Mihălcescu a precizat că sănătatea reprezintă “o chestiune de urgență, dar și de exigență” și tocmai de acea nu poate fi tratată “în mod izolat”, ci trebuie privită într-un context mai larg al unui complex de factori.

“Cred că pentru România și pentru noi toți cel mai important lucru este să trecem de la starea de urgență la starea de exigență, de la ideea de a elimina suferința la aceea de a genera bunăstare și sănătate. Urgența a fost și este co-substanțială sistemului de sănătate. Urgența are ca obiectiv tratarea suferinței, iar după cum bine știți, suferința nu are unitate de măsură și nici grad de comparație. Ea este în sine și se manifestă fără discriminare.

Lasă un comentariu