MĂRUL DE REGHIN ȘI... LICITAȚII CU DEDICAȚIE!

Distribuie pe:

Prin grija vremelnicilor guvernanți social democrați, elevilor din ciclul gimnazial li se asigură un măr, supliment la programul “cornul și laptele”. O inițiativă lăudabilă, în stare să demonstreze că doctrina socială - implementată în practica socială, este sănătoasă și vine în sprijinul copiilor. Nu cred că guralivii din opoziție vor continua programul “cornul, laptele și mărul” pentru elevi. Social democrații și-au propus să acorde copiilor și un supliment alimentar din miere de albine, tot în ideea asigurării unor surse suplimentare pentru hrana și sănătatea copiilor - viitorul României. Nu cunosc din ce motive s-a renunțat la mierea de albine, probabil din considerente financiare.

Revenind la fructe, mărul este o specie pomicolă cu o plasticitate ecologică vastă pe teritoriul României, o țară binecuvântată de Dumnezeu cu livezi bogate, în stare să asigure necesarul de fructe pentru consumul intern, dar și pentru export.

Se spune că “Un măr consumat pe zi ține doctorul departe!”. Este un adevăr, demonstrat științific, că datorită bogăției în substanțe nutritive, fructele nu trebuie să lipsească din rația zilnică a fiecărei persoane. Dr. ing. Elena Tomșa, specialist în horticultură, spunea într-un articol publicat în revista “Lumea satelor”, că: “Razele solare și multiple energii din sol, atmosferă și cosmos sunt înglobate în fructe. De aceea, este bine să consumăm fructe, mai ales din zona în care ne-am născut, am crescut, pentru că există o legătură invizibilă, favorabilă între toate organismele dintr-o anumită zonă sau areal, datorită energiilor amintite”. Această constatare vine ca un argument pentru încurajarea copiilor, să consume fructe, în special mere, care s-au format sub aceleași influențe agro-ecologice și cosmice ca și ei. Moda de a alege fructe mari, frumos colorate, provenite din țări străine, oferite de supermarketurile din toată România, este de-a dreptul periculoasă. La gust, parfum și savoare nici nu se pot compara cu fructele noastre.

Am specificat că inițiativa social democraților de a acorda un măr, de două, trei ori pe săptămână, supliment alimentar pentru elevi, este benefică, mărul fiind considerat un fruct sfânt, regele fructelor, aliment și medicament. Se recomandă să fie consumat dimineața, pe nemâncate, sau seara. Se recomandă tuturor vârstelor, în special copiilor și bătrânilor, femeilor gravide. Merele ajută la ameliorarea asteniei fizice și intelectuale, în surmenaj, anemie, demineralizare, reumatism, gută, litiază urinară, diaree, infecții intestinale, afecțiuni bronhice, insomnii, nervozitate, albește dinții și poate fi consumat de diabetici. În bolile aparatului digestiv, contra diareii, se vor folosi

mere date pe răzătoare 0,5 -1,5 kg/zi, la 5 mese. În gripă se recomandă 1 kg de mere crude pe zi, timp de 3 zile. Sucul de mere are același efect favorabil. Un pahar de suc proaspăt, consumat înainte de masă, este indicat în caz de oboseală. Pentru tenul ridat și ofilit se prepară o mască dintr-o lingură de suc de mere proaspăt și o linguriță de miere.

Date fiind aceste aspecte, doresc să vă prezint un paradox practicat în județul Mureș, probabil și în celelalte județe - faptul că în școli li se acordă elevilor, mere importate din Polonia, incomparabile la gust, aromă etc., cu cele din Reghin, chiar dacă sunt frumos colorate și ambalate în folie de plastic. Zilele trecute, am fost în Țara Mărului, la ferma unui renumit pomicultor, ing. Vasile Hangan, unde se obțin, anual, peste 5.000 de tone de mere, de o calitate deosebită, dintr-o gamă variată de soiuri. Am întrebat de ce nu livrează mere românești elevilor din școlile mureșene? La care ing. Vasile Hangan ne-a declarat: “În livezile Reghinului se produc, anual, peste 10.000 tone de mere, numai în ferma mea se obțin 5.000 tone de mere de calitate. Cea mai delicată problemă cu care ne confruntăm este valorificarea producției. Anul trecut am aruncat peste 1.000 tone de mere, fiindcă nu am avut asigurată valorificarea. În supermarketuri este foarte greu de intrat cu mere românești, iar în ce privește mărul acordat în școli, aici licitațiile se fac cu dedicații, ca de altfel la toate produsele agroalimentare. În anii trecuți am încercat să intrăm la o licitație, dar am fost eliminați din start, cu toate că avem o instalație modernă, de ultimă generație, privind calibrarea fructelor, ambalarea, spălarea... Avem mere de o calitate deosebită, sănătoase, iar din această toamnă vom ieși pe piața mureșeană și din România, cu suc natural de mere. În ultimii ani, datorită binefacerilor sucului de mere, acesta este considerat aliment și medicament. În Germania, sucul de mere a devenit o băutură la modă și sper că și la noi se va extinde.”

La Direcția pentru Agricultură a județului Mureș, am discutat cu ec. Ioan Rus - director executiv, despre mecanismele licitațiilor la produsele alimentare destinate elevilor. Domnia sa a venit cu niște precizări privind procedurile practicate de comisiile județene de licitații: “Agenții economici care se prezintă la licitații trebuie să prezinte un certificat de conformitate și un preț. Având în vedere că România face parte din Uniunea Europeană, pot participa la asemenea licitații agenți din toate țările UE. Bineînțeles, că aceștia vin cu certificate de conformitate și cu un preț mai mic, probabil și din cauza subvențiilor acordate în țările de origine. Vă referiți la merele importate din Polonia, și spuneți că la gust, aromă, chiar dacă sunt frumos colorate, sunt de o calitate mai slabă decât cele din județul Mureș. Aceste mere vin cu certificate europene de conformitate, cu analize fitosanitare, la zi. Recunosc că merele din Reghin sunt de o calitate deosebită, dar aici intervine un alt aspect. Datorită faptului că nu sunt tratate chimic cu substanțe care să prelungească perioada de păstrare mai îndelungată, cu toate că au certificate de conformitate, au fost preferate cele din Polonia, unde subvențiile acordate fermierilor sunt mai substanțiale, prin urmare, fermierii își permit să livreze la un preț mai mic. Părerea mea, dacă tot m-ați provocat și nu doresc să o comentez în presă, este că avem nevoie de o legislație care să permită licitații consiliilor locale, la achiziții de alimente pentru elevi, cu precădere din teritoriul județului. Avem în județ societăți comerciale în toate domeniile alimentare, capabile să ofere, pe plan local, cornuri, lapte, miere de albine și mere”.

Având în vedere că în județul Mureș curge lapte și miere de albine, se produc toate sortimentele de produse de panificație, avem fructe din belșug, iar într-o societate normală, prioritate la licitații trebuie să aibă producătorii locali. Iată, o propunere legislativă pentru viitorii parlamentari mureșeni...

Lasă un comentariu