ÎNFRĂȚIREA PAROHIILOR TELEAC DIN ALBA ȘI MUREȘ

Distribuie pe:

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, în duminica a XXI-a după Rusalii, 13 octombrie, în Parohia Ortodoxă Teleac, protopopiatul Reghin, a avut loc evenimentul intitulat “Teleceni mureșeni și albaiulieni”. În anul omagial al satului românesc, o parte din credincioșii Parohiei Ortodoxe Teleac, protopopiatul Alba Iulia, au întors vizita credincioșilor din parohia cu același nume din județul Mureș, care anul trecut au poposit pe malul stâng al râului Mureș, unde au luat parte la sărbătoarea satului Teleac, județul Alba.

Evenimentul a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii, la care s-au rostit rugăciuni de mulțumire pentru toate binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra celor două comunități, dar și pentru toate darurile pe care Părintele Ovidiu Ujică le-a primit de la Părintele luminilor în cei 10 ani de păstorire a creștinilor din Parohia Teleac, protopopiatul Reghin. Răspunsurile la strană au fost oferite de grupul vocal al parohiei Teleac din protopopiatul Alba Iulia.

La final a fost oficiată și slujba parastasului pentru preoții, dascălii, primarii și toți eroii din cele două comunități, iar mai apoi, în fața sfântului locaș, a avut loc un recital de pricesne interpretate de tinere talente din cele două parohii : Alexia Astelian, Dragoș Bocica, Mădălina Crișan și Corul telecenilor din Alba. Dnul profesor Alexandru Todea și dnul Constantin Bucea au prezentat câteva repere istorice ale celor două localități. Bucuria comuniunii s-a încheiat la căminul cultural din sat, unde toți cei prezenți au luat parte la o agapă frățească. Prin aceste momente de întâlnire între credincioșii celor două sate înfrățite dorindu-se un schimb de experiențe și de trăiri duhovnicești.

Localitatea Teleac aparținătoare comunei Gornești din județul Mureș este atestată documentar încă din anul 1381. Numele satului se leagă de groful Teleky, român prin descendenți, pe moșia căruia oamenii de aici lucrau ca iobagi, iar alții de ocupau cu creșterea oilor. La anul 1814 exista o biserică din lemn, care ulterior a fost demolată. În anul 1926 se construiește un alt locaș de rugăciune tot din lemn, care a fost mistuit de un incendiu. Actualul edificiu a fost ridicat între anii 1970-1972, în vremea preotului Ioan Badea, iar în luna octombrie, anul 1972, fiind sfințit de către Mitropolitul Ardealului, Nicolae Mladin.

De-a lungul anilor s-au realizat multe lucrări de consolidare, înfrumusețare și dotare a locașului cu cele de trebuință desfășurării cultului liturgic. Din anul 2009, parohia Teleac se află sub păstorirea vrednicului părinte Ovidiu Ujică, care se ocupă de bunul mers al parohiei și de sufletele credincioșilor care i-au fost încredințați spre păstorire. În ultimii ani, părintele împreună cu oamenii din comunitate au efectuat mai multe lucrări, din care amintim: s-a reușit montarea unui iconostas din lemn de stejar, tetrapoade, străni, tron arhieresc, executate de un fiu al satului, renovarea totală a interiorului bisericii etc.

Localitatea Teleac aparținătoare de comuna Ciugud din județul Alba datează încă din epoca neolitică, a bronzului și prima vârstă a fierului, aici existând una dintre cele mai mari așezări de tip Hallstadt (800 - 400 î. Hr.). Cum s-a numit așezarea de la Teleac istoria nu ne-a păstrat documente, până la atestarea actualelor sate. Teleacul s-a format la marginea Drâmbarului ca sat de sine stătător în anul 1950. Etimologicul cuvântului Teleac provine de la “teleagă”, mijloc de transport cu care țăranii aduceau recoltele de pe câmp către case, sau de la cuvântul maghiar “teleki”, de margine, adică la marginea satului Drâmbar.

Locuitorii din Teleac nu au avut locaș de cult, ci mergeau la biserica din Drâmbar. Noua biserică “mamă” a fost construită prin strădania vrednicului părinte Gheorghe Constantin, sprijinit de bunii credincioși din cele două sate, între anii 1986 și 1995, când a fost sfințită. Datorită creșterii numărului de locuitori din satul Teleac, în anul 2011 s-a luat hotărârea ridicării propriului locaș de închinare, iar la data de 16 aprilie a fost pusă piatra de temelie. Lucrările de ridicare și înfrumusețare au fost finalizate în anul 2017, când la data de 10 septembrie biserica a fost târnosită de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, care a instalat pe noul și primul preot paroh al comunității, părintele Bogdan Avram.

Prin aceste momente de întâlnire între credincioșii celor două sate s-a realizat o înfrățire, din aceasta dorindu-se un schimb de experiențe culturale și istorice, dar și o legătură duhovnicească, prin slujbele săvârșite în comun.

Teleac-Mureș și Teleac-Alba, două comunități, o singură credință, două sate diferite, dar cu același nume.

 

Lasă un comentariu