DIN LAC ÎN PUȚ?

Distribuie pe:

Se vede clar că, cei care cu nesăbuință își permit să-și împartă puterea guvernării n-au ajuns la maturitatea răspunderii necesare pentru destinul țării, nici după trei decenii de practică electorală. Cu toate că guvernările lor n-au primit, în realitate, notă de trecere din partea cetățeanului, ajuns la urne, acesta le-a semnat mereu câte un CEC în alb, cu fiecare scrutin, în speranța unor vremuri mai bune. Vremuri care se află de mult timp așteptate și care nu prea mai apar.

Așadar, în decursul acestor ani am avut mai multe guvernări social democrate, sau așa-zise ale păturilor nevoiașe și mai puțin nevoiașe ale societății, pentru că, în concepția majorității, ele s-ar fi pliat mai bine pe condiția noastră venită dintr-o societate în care egalitarismul făcea casă bună cu sărăcia și erau într-o bună măsură nota dominantă a politicii vremii. Odată cu dărâmarea unui regim dictatorial, am sperat ca forțele social democrației, eliberate de un anume schematism, să se manifeste mult mai plenar în favoarea celor mulți, iar construcția unei societăți adevărate și prospere să nu fie decât o chestiune de timp.

Din păcate, n-a fost să fie așa. Cei veniți la putere, în numele acestei filosofii, au deturnat fondul problemei și mânați de alte și alte interese au regândit în stil propriu noua democrație, punând în centrul atenției, cu totul alte principii și modul de soluționarea a treburilor societății, avantajoase doar pentru ei și foarte păgubitoare pentru țară și pentru cei mulți. Să nu uităm de acele masive privatizări cu dedicații, atât pentru indivizi din țară, cât și din străinătate, și care n-au fost selectați în mod aleatoriu, ci cu adresă precisă, pentru ca deținătorii puterii politice să-și poată permanentiza șederea la cârma țării, dobândind averi mari, adjudecându-și în acest scop resursele țării, pe căile de ei știute. În felul acesta s-au format acele găști transpartinice și transfrontaliere, care dețin atât puterea politică, cât și cea economică, societății, în ansamblu revenindu-i doar rolul de a se polariza în cât mai puțini mari-bogați și în cât mai mulți săraci.

Câștigarea în anul 2000 a alegerilor, în ansamblul lor, de către Dreapta, a constituit un avertisment drastic, dat de către societatea românească celor care și-au cam bătut joc de social democrație, adjudecându-și-o în propriul lor interes. Din păcate și acest experiment a sfârșit lamentabil, astfel încât, după 2004 s-au încercat tot felul de alianțe stânga-dreapta și alte talmeș-balmeșuri cum a fost Alianța DA, în intervalul 2004-2008, apoi PDL-Boc, USL, o combinație între liberali și socialiști, ca în cele din urmă, după episodul Cioloș, socialiștii să revină la cârma țării, într-o formulă promițătoare, începând cu Liviu Dragnea, care dădea de înțeles că perioada rătăcirilor copilărești a PSD s-a încheiat.

Și acest lucru nu era departe de a se confirma, dacă după remarcabilul succes electoral din 2016, n-ar fi intervenit la scurt timp rătăcirile lui Dragnea, care, prin ofertele populiste făcute românilor, din care multe au fost binevenite, (majorări de pensii și salarii în învățământ și sănătate, tichete de vacanță etc.), și prin manipulările din Parlament, n-ar fi încercat să le cumpere tăcerea la înfăptuirea unor crase abuzuri, îndeosebi în domeniul relațiilor proprii cu Justiția. Marea greșeală a acestui partid, care intrase în grațiile românilor și se înfipsese bine în jilțurile Puterii, cu speranțe pe termen lung, a fost toleranța, din interior, a acestor abuzuri, ceea ce l-a decredibilizat în ochii alegătorilor, aceștia fiind obligați de împrejurări să-și reconsidere opiniile electorale, îndreptându-și atenția spre Opoziție.

Scoaterea lui Liviu Dragnea de pe scena politică și instaurarea la cârma partidului și a guvernului a Vioricăi Dăncilă, cu schimbările de rigoare, atât în structura Guvernului, cât și a conducerii PSD, au avut menirea de a opri, oarecum, această formațiune politică din picaj, dar, din păcate, timpul n-a mai lucrat în favoarea ei. Așa se face că, după atâtea și atâtea opinteli, Opoziția, în frunte cu președintele Iohannis a reușit să răstoarne de la putere Guvernul PSD, cu cele 233 de voturi minimale abia obținute, dar se observă că greul de după, al Opoziției, pare mult mai mare decât cel de dinainte.

Dacă PNL, ca partid majoritar al opoziției a reușit, cu chiu cu vai, să închege majoritatea necesară în Parlament pentru dărâmarea Guvernului Dăncilă, la constituirea noului Guvern, premierul desemnat, Ludovic Orban, dă din colț în colț, întâmpină greutăți serioase datorită lipsei de consens a celor care și-au dat votul la 10 octombrie. Pretențiile, atât ale unora, cât și ale celorlalți parteneri încep să fie exagerate și de neclintit. Unii vor fotolii pretențioase în noua guvernare, alții renunțarea la alegerile primarilor în două tururi, cum e cazul UDMR, iar USR, alegeri anticipate, ALDE, menținerea cotei unice de impozitare în timp ce Pro România lui Victor Ponta se gândește la mult mai multe favoruri. Singurul, PMP, al lui Eugen Tomac, a promis că-l va susține necondiționat pe Orban, dar, iată că și-a schimbat și el părerea între timp, dovadă că negocierile nu merg bine deloc. Așadar, cereri peste cereri și condiții peste condiții, încât din promisiunile PNL făcute electoratului în lupta pentru a le câștiga din nou încrederea se va alege praful.

Din acest penibil scenariu care are loc în procesul de constituire a unei majorități parlamentare, de data aceasta, pentru validarea unui nou guvern, rezultă lipsa de seriozitate și de răspundere față de interesele națiunii a celor din Opoziție, care și-au pus ambiția în a dărâma un guvern și un partid aflate în dificultate, fără a se gândi din timp la ce pun în loc. Evident, ceva mai bun și mai durabil. Iar la acest nou eșec al democrației o contribuție importantă și nefastă o are președintele Iohannis, care se pare că și el joacă pe melodia celor cărora doar puterea de la vârf le priește la ficați.

Așadar, suntem într-o criză politică, indusă artificial, după părerea noastră, care dacă se va prelungi va aduce mult rău stabilității și prestigiului României. Adică, cum s-ar spune am sărit din lac în puț. Și aceasta numai și numai de dragul accederii cât mai repede la cele mai sofisticate butoane ale resurselor țării, care aduc opulență și supraîndestulare, celor care nu le merită. Pentru că politica în România a ajuns să constituie cea mai sigură, mai ușoară și mai rapidă formă de îmbogățire. Nu întâmplător o statistică la nivelul UE, citează demnitarii noștri printre cei mai bogați din Europa în raport cu restul societății. Aceasta, în timp ce problemele țării, care sunt cu duiumul, își perpetuează nerezolvarea, fie că este vorba de cele din domeniul economiei, educației, al sănătății sau al însănătoșirii morale a societății.

Văzând cum domnii politicieni se comportă acum, la formarea unui nou guvern, gândul ne duce la înțeleapta fabulă a lui Alecu Donici “Racul, broasca și o știucă”, care deși trei la număr, dar fiecare trăgând de sac în partea lui, nu reușesc să urnească din loc sacul cu grăunțe. Așa și cu parlamentarii noștri. Până la Crăciun, poate, poate vor reuși să încropească un guvern, care apoi să-și justifice neputințele cu greaua moștenire, la a cărei existență au contribuit ei înșiși.

 

Lasă un comentariu