DE LA NUNTA DE HÂRTIE, LA NUNTA DE DIAMANT

Distribuie pe:

Cele mai multe cupluri își aniversează căsătoria doar la împlinirea a 25, 50 sau 75 de ani (nunta de argint, nunta de aur și nunta de diamant), însă, în cultura populară, aproape fiecare an de căsnicie poate fi sărbătorit, în funcție de stadiul relației și de transformarea sentimentelor dintre soți, de la iubire înflăcărată la respect, încredere și devotament.

Astfel, potrivit libertatea.ro, fiecare an de căsnicie reflectă chiar această evoluție a relației în doi.

Nunta de hârtie - 1 an de căsătorie - Hârtia e foarte fragilă și trebuie să te porți cu ea cu mare grijă, ca să nu se rupă. Așa cum trebuie să se poarte și proaspeții căsătoriți, pentru ca relația lor să treacă primul prag și testul timpului.

Nunta de bumbac - 2 ani de căsătorie - Bumbacul este mai trainic decât hârtia, așa cum este și legătura dintre soți, la cea de-a doua aniversare.

Nunta de piele - 3 ani de căsătorie - După trei ani, se spune că relația este deja ca pielea tăbăcită, nu se mai rupe cu una, cu două.

Nunta de pânză sau de flori - 4 ani de căsătorie - Greul a cam trecut, de acum viața în doi este solidă ca pânza țesută des și frumoasă ca o floare.

Nunta de lemn - 5 ani de căsătorie - Solid și flexibil totodată, lemnul are și un punct slab: arde ușor. Așa e și căsnicia ajunsă la a cincia aniversare.

Nunta de zahăr sau de fier - 6 ani de căsătorie - Dulce ca zahărul și rezistentă ca fierul se spune că e viața în doi, la cea de-a șasea aniversare.

Nunta de lână sau de cupru - 7 ani de căsătorie - Lâna este un material cald, confortabil, iar cuprul este un bun conductor de căldură. Așadar, confortul și căldura sunt reperele căsniciei ajunse la borna cu numărul 7.

Nunta de bronz sau de lut - 8 ani de căsătorie - Lutul (materia primă din care se spune că l-a făcut Dumnezeu pe Adam) este simbolul fertilității. Iar bronzul e sinonim cu stabilitatea și rezistența.

Nunta de salcie - 9 ani de căsătorie - Subțire, aparent fragilă, salcia se îndoaie în vânt, dar nu se rupe. Așadar, după 9 ani, căsnicia este din ce în ce mai rezistentă la încercările vieții, pentru că soții știu să se dea “după cum bate vântul” și, la nevoie, fac compromisuri.

Nunta de tinichea sau de aluminiu - 10 ani de căsătorie - Denumirea poate părea ironică, dacă ne gândim la tinichea ca la un material ieftin, dar o “tinichea” din aluminiu are marea calitate că nu ruginește. Patina timpului nu o atinge. Aniversarea de zece ani este considerată piatra de temelie pentru anii care vor urma și se marchează, obligatoriu, printr-o petrecere pe cinste, alături de rude și de prieteni.

Nunta de oțel - 11 ani de căsătorie - Explicațiile sunt inutile, când te gândești la oțel. Știm că este unul dintre cele mai rezistente materiale din lume.

Nunta de mătase - 12 ani de căsătorie - Moale, fină, plăcută la atingere, așa este mătasea. Și așa este și căsnicia trecută de cel de-al 12-lea prag. A câștigat valoare, la fel ca acest material prețios.

Nunta de dantelă - 13 ani de căsătorie - Dantela se rupe ușor? Nu și dacă este confecționată tradițional, din ață rezistentă! În plus, dantela este asociată cu ideea de frumusețe, eleganță, distincție și transparență, cea din urmă fiind o calitatea de bază în relația de cuplu.

Nunta de fildeș -14 ani de căsătorie - Extrem de prețios și cu o culoare superbă, fildeșul conferă un statut aparte celei de-a 14-a aniversări.

Nunta de cristal - 15 ani de căsătorie - Strălucitor și transparent, cristalul este simbolul perfect pentru cel de-al 15-lea an al vieții în doi.

Nunta de porțelan - 20 ani de căsătorie - Porțelanul simbolizează fragilitatea. O relație care, în 20 de ani, nu a reușit să înlocuiască sau să dubleze iubirea cu respectul, încrederea, complicitatea riscă să eșueze în rutină și plictis. Mai simbolizează însă încrederea și devotamentul.

NUNTA DE ARGINT - 25 ani de căsătorie - Înțelepciune și trăinicie sunt semnificațiile consacrate ale argintului.

Nunta de perle - 30 ani de căsătorie - Perla este rodul trudei de ani a scoicii, care adună nisipul bob cu bob. La fel, căsnicia care a atins impresionanta vârstă de trei decenii este dovada încrederii, răbdării și rezistenței cuplului în fața încercărilor de tot felul.

Nunta de rubin - 40 ani de căsătorie - Rubinul este piatra curajului și simbol al relațiilor care nu s-au descurajat și nu s-au destrămat după atât de mulți ani.

NUNTA DE AUR - 50 ani de căsătorie - Aurul este simbolul bogăției, al căldurii și al iubirii veșnice.

Nunta de ametist - 60 ani de căsătorie - Ametistul este asociat cu stabilitatea, trăinicia, pacea interioară, calități dovedite din plin de cuplurile care au reușit să reziste atâta amar de vreme.

Nunta de platină - 70 ani de căsătorie - Cel mai scump și mai durabil metal prețios e alegerea perfectă pentru a simboliza această aniversare.

NUNTA DE DIAMANT - 75 ani de căsătorie - Piatra prețioasă cu cea mai mare duritate își trage numele din grecescul adamas (de neînvins). Așa este și căsnicia ajunsă până aici.

Lasă un comentariu