Cărturarul Vasile Netea include în paginile sale numeroase elogii aduse personalităților importante ale culturii și ale istoriei poporului român. Evocă activitatea unor personalități care și-au adus o contribuție importantă la realizarea marilor momente fericite ale istoriei. De asemenea, vorbește în cuvinte elogioase și despre unele personalități pe care le-a cunoscut și cu care a avut relații de prietenie, evocă personalitatea unor oameni născuți ca și el pe Valea Mureșului, analizează, făcând precizări elogioase, scrisul acestor oameni. Panoplia de mari personalități ale vieții culturale, istorice și sociale pe care Vasile Netea le elogiază în mod deosebit este foarte vastă. Netea surprinde rolul important pe care aceste personalități l-au jucat în angrenajul vieții românești pe toate planurile și observăm că aceste persoane sunt de primă mărime care au avut un rol hotărâtor la scrierea istoriei noastre, Vasile Netea acordând fiecăruia meritul care i se cuvine, scriind cuvinte extrem de frumoase la adresa tuturora, pe unii chiar cunoscându-i, fiind contemporani.
În octombrie 1942, Vasile Netea a scris un articol intitulat Octavian C. Tăslăuanu, material publicat la puțin timp după ce distinsul cărturar din Bilbor a trecut la cele veșnice. Iată ce spune, în acest material, Vasile Netea despre Octavian C. Tăslăuanu: “La Cimitirul Bellu, în ziua de 25 octombrie 1942, a fost înmormântat luptătorul ardelean Oct. C. Tăslăuanu. N-a fost o înmormântare prea zgomotoasă, iar din jurul catafalcului au lipsit câteva instituții pe care defunctul le-a servit ani întregi cu o nobilă pasiune și cu îmbelșugate rezultate. Trăind în ultimii ani mai mult retras din frământarea publică, dăruindu-ne totuși câteva cărți de pregnante amintiri literare și politice, Octavian C. Tăslăuanu a coborât în mormântul de la Bellu o mare și stăruitoare energie, un elan pe care vârsta l-a putut atenua prea puțin, o nebiruită credință românească și un autentic talent de scriitor. Timp de doisprezece ani, cât a condus revista Luceafărul, - faptă care rămâne cea mai de seamă operă a vieții sale - Octavian C. Tăslăuanu a fost un pasionat și necontestat îndrumător literar, mulți dintre scriitorii care au uitat să participe la înmormântarea de la Bellu datorându-și debutul sau consacrarea generoasei sale atențiuni. A dat vieții mult și a primit puțin!
Activității literare de la “Luceafărul”, - activitate concretizată, pe lângă direcțiunea generală a revistei, în zeci și sute de articole și notițe critice, care toate fac dovada unei profunde înțelegeri literare și a unui ascuțit spirit critic, format
la școala lui Titu Maiorescu - Octavian C. Tăslăuanu i-a adăugat și o bogată activitate culturală în cadrele Asociațiunii pentru literatura română și cultura poporului român, al cărei secretar literar a fost vreme de șapte ani. Octavian C. Tăslăuanu n-a fost însă numai un iscusit mentor și conducător cultural, și nici numai un subtil scriitor pe care “Amintirile de la Luceafărul” îl așează printre cei mai sugestivi scriitori de memorii românești, ci, paralel cu toate acestea, și mai ales începând din 1914 încoace, și un valoros luptător politic. Colaborării literare cu Octavian Goga, Al. Ciura, Șt. O. Iosif, Ilarie Chendi, Gh. Bogdan-Duică și I. Agârbiceanu, fostul conducător al revistei “Luceafărul” i-a adus și o fericită colaborare politică alături de Take Ionescu, N. Filipescu, Barbu Delavrancea și de toți ceilalți neuitați protagoniști ai realizării visului nostru milenar. Profund cunoscător al stărilor politice din Imperiul Habsburgic, Tăslăuanu a adus în lupta pentru izbânda românească un mare capital de dinamism și de însuflețire, condeiul și glasul său fierbinte dând o categorică expresie năzuințelor noastre naționale. În lucrarea sa intitulată “Sub flamurile naționale” - lucrare proiectată în patru volume, din care a apărut abia cel dintâi - se cuprind nenumărate destăinuiri și documente asupra cutremurătoarei noastre epopei, și în special, asupra participării la ea a elementelor transilvane.
Rolul lui Octavian C. Tăslăuanu în România-Mare? O încercare neizbutită în 1919 - cu ajutorul lui N. Crainic și Gala Galaction - de a face să reînvie “Luceafărul”, o scurtă trecere prin fruntea a două ministere economice - prilej pentru a scrie o serie de temeinice studii financiare, agrare și industriale - un loc de senator în 1926, și apoi ani lungi de ingratitudine, de lipsuri și de uitare.
Murind la șaizeci și șase de ani, în plină putere de muncă și de nădăjduire, Octavian C. Tăslăuanu lasă în urma sa o splendidă lecție de entuziasm și abnegație, o pildă de necontenită și roditoare hărnicie, amintirea unui luptător căruia istoria îi va face dreptatea pe care o merită. Octavian C. Tăslăuanu - noapte bună!” (Vasile Netea, Publicistică II, “Petru Maior” University Press, Târgu-Mureș, 2015, p. 191-192). Iată, acestea sunt memorabilele cuvinte pe care Vasile Netea le dedică, într-un articol din publicistica sa, celui mai distins fiu al Bilborului, Octavian C. Tăslăuanu. Netea vorbește și despre înmormântarea acestuia, cu regretul că unii care trebuiau să fie prezenți, au lipsit. Vasile Netea analizează câteva aspecte mai importante din viața și activitatea lui Tăslăuanu, evocă, prin cuvinte memorabile, vasta sa personalitate, care se impune peste timp și care trebuie respectată cu sfințenie de posteritate, pentru minunatele realizări înfăptuite în timpul vieții pământești.
Aceste două figuri emblematice ale culturii românești, Vasile Netea și Octavian C. Tăslăuanu, se înscriu în acea mare galerie de mari bărbați ai neamului românesc, luptători și apărători ai drepturilor poporului român.
