DRAMA CRISTINEI NEAGU

Distribuie pe:

Învinsă categoric, și de Japonia, România a părăsit miercuri Campionatele Mondiale de handbal feminin, fără a câștiga vreun meci în grupa principală, dar cu satisfacția de a fi eliminat Ungaria din această fază a competiției, după un meci memorabil, câștigat cu trei secunde înainte de final, după ce fetele noastre fuseseră conduse, în mai multe rânduri, la 6 goluri diferență. Cu Cristina Neagu, abia revenită după o foarte gravă accidentare și cu mai multe jucătoare lăsate acasă, din cauza unor complicații legate de dopaj, România nu se află printre favoritele acestei ediții a Mondialelor, cum, probabil, ar fi fost, dacă selecționerul Thomas Ryde ar fi putut conta pe toate jucătoarele noastre în vârf de formă. Marea problemă este că rezultatele din Japonia nu sunt o întâmplare și tind să devină o obișnuință... Situația e și mai gravă, dacă ținem seama de faptul că, în ultimul deceniu, naționala de handbal feminin a avut în componență cea mai bună jucătoare a momentului, în lume, pe Cristina Neagu. Din 2010 încoace, Neagu a primit de patru ori trofeul dedicat celei mai bune jucătoare de handbal din lume, record în handbalul feminin și un argument în plus care susține comparația sa cu Lionel Messi, marele campion din fotbal. Îi leagă multe pe cei doi, comparația nu e doar un artificiu stilistic al comentatorilor de sport: de la un anume fel de a fi și un anume fel de a înțelege sportul, până la ușurința nepământeană cu care rezolvă, de unii singuri, situații care pentru adversari înseamnă un uriaș efort de echipă. Îi mai leagă ceva pe cei doi: un blestem. Având cei mai buni sportivi ai planetei în componență, nici Argentina, la fotbal, nici România, la handbal, nu au reușit să câștige, într-un deceniu, vreun trofeu major, continental sau mondial! Zece ani a avut la dispoziție Federația Română de Handbal ca să coaguleze o echipă echilibrată în jurul celei mai bune jucătoare a lumii, astfel încât Cristina să nu fie nevoită să stea, meci de meci, 60 de minute în teren sau să tragă de ea la limita recidivei medicale, cum s-a întâmplat acum, la Mondialele din Japonia, pentru ca România să nu fie surclasată de adversari. 10 ani au avut timp diriguitorii din handbalul românesc să facă asta, într-un context în care acest sport este un mare consumator de bani publici (echipe susținute de primării și consilii județene), iar campionatul românesc e considerat al doilea cel mai bun din lume! Ce context mai potrivit pentru a lupta să câștigi marile trofee din handbal? Și, în loc să luăm trofee peste trofee, cu care să umplem vitrina sportului românesc, nu doar individuale, noi pierdem la scoruri astronomice cu echipe ca Spania sau Japonia. Ce dramă pe Cristina Neagu, să fie nevoită să suporte astfel de înfrângeri! De atât ar fi avut și ea nevoie, în toți acești ani, de o echipă serioasă și ambițioasă, care să-i pună în valoare strălucirea. Dumnezeu îți dă (cea mai bună jucătoare a lumii), dar nu-ți bagă în sac, când sacul e plin de petice...

Lasă un comentariu