* “Dumnezeu pe aceia îi iubește și îi cinstește, care se feresc de cele oprite. Ce folos ca trupul să fie deșert (plin) de bucate, iar sufletul a-l umplea de păcate? Ce folos a fi galbeni și ofiliți de post, iar de pizmă și ură să fim aprinși? Ce folos este a nu bea vin și a fi beți de veninul mâniei? Ce folos este a nu mânca cineva carne și cu hulele a rupe carnea fraților noștri? Ce folos este a ne opri de cele ce uneori sunt slobode și a face ce nu sunt niciodată slobode?”
***
* “Puterea pocăinței să priceapă fieștecarele câtă iaște de mare, de vreme ce înviază sufletul cel mort al păcătosului, îi dă iară podoaba dumnezeescului dar ce au pierdut, îi deschide ușile ceriului carele i le-au închis păcatul, îl face soție (asemenea, la fel) fericiților îngeri, îl face moștean, lăcaș lui Dumnezeu și părtaș slavei lui cei dumnezeești. Pocăința leagă mâinile lui Dumnezeu, îi ia armele a dreptei lui răsplătire, preface urgia lui în ertăciune, îl face blând, ertătoriu, îndelung răbdătoriu, milostiv, iubitoriu asupra celui păcătos, carele atâta l-au necinstit și nu l-au băgat în seamă”.
(Aceasta o am zis când m-am făcut mitropolit...)
Mitropolit Antim Ivireanul (1650-1716), a fost autor, tipograf, gravor, teolog, episcop și mitropolit român de origine georgiană. Mitropolit de București, autor al unei celebre Didahii, ce reprezintă o colecție de predici folosite la Marile Sărbători de peste an. Personalitate culturală remarcabilă a literaturii române vechi. A fost cel care a înființat prima bibliotecă publică în Bucureștiul sec. al XVIII-lea. Luat de tânăr în robie la turci, a fost dus la Constantinopol, iar ulterior eliberat și trăiește la curtea Patriarhiei ecumenice, unde a învățat sculptura în lemn, caligrafia, pictura, broderia, precum și limbile greacă, arabă și turcă, probabil, tot acum a fost călugărit sub numele Antim și hirotonit ieromonah.
Prin 1689-1690 a fost adus de Constantin Brâncoveanu în Țara Românească. Aici a învățat limbile română și slavonă, precum și meșteșugul tiparului. În 1691 i s-a încredințat conducerea tipografiei domnești din București, în care a imprimat 4 cărți: “Învățăturile lui Vasile Macedonianul către fiul său Leon” (1691 - limba greacă), “Slujba Sf. Paraschiva și a Sf. Grigore Dialogul” (1692 - limba română), “Evangheliarul greco-român” (1693) și “Psaltirea”, (1694 - limba română).
Vorbe de duh:
** - “Datoria ritorilor (vorbitorilor), iaste a înduci auzurile ascultătorilor”.
** - “Fecioria iaste o bunătate mare, naltă și minunată, iaste lucru dovedit și înfățișat la cei înțelepți”.
** - “Dumnezeu iaste acum împreună cu noi, iar în ceriu șade în scaunul slavei sale”.
** - “A cincea poruncă zice să nu ucidem, iar noi, de nu putem ucide cu bățul, sau cu sabia, ucidem cu limba și, de nu putem ucide pre alții, ne ucidem și ne omorâm înșine pre noi, cu faptele cele rele”.
