ION ȚIRIAC ÎI FACE LOC CRISTINEI NEAGU, LÂNGĂ HAGI, NADIA ȘI NĂSTASE

Distribuie pe:

Ion Țiriac a vorbit, în cursul zilei de sâmbătă, la superlativ despre Cristina Neagu, handbalista CSM-ului și a echipei naționale. Omul de afaceri Ion Țiriac crede că locul Cristinei Neagu este alături de legendele sportului românesc: Hagi, Năstase, Nadia Comăneci sau Simona Halep. “Avem un mare motor la handbal, cum îl avem și la tenis. Poți să o pui pe Neagu alături de Hagi, alături de Halep și de Năstase, fără niciun fel de îndoială. Sper să mai rămână și să o mai țină fizicul încă un an, doi, cât mai poate”, a declarat Ion Țiriac. El consideră însă că sportul românesc, implicit și handbalul, trebuie să pună mai mult accent pe centrele de copii și juniori: “Însă și la handbal trebuie să semeni. În loc să aduci de peste graniță ca să faci o echipă, nu nu. Fă o echipă de juniori și cu asta te mândrești mult mai mult decât cu echipele care eventual nu se califică pe nu știu unde”, a mai spus Țiriac. În vârstă de 31 de ani, Cristina Neagu este considerată, încă de mulți, cea mai bună jucătoare din lume. Campioană a României în 6 rânduri și declarată de 4 ori cea mai bună jucătoare din lume, Neagu este golgheterul all time al Campionatului European de handbal.

Lasă un comentariu