CAZUL ȚĂNDĂREI - “O RUȘINE A JUSTIȚIEI ROMÂNE!”

Distribuie pe:

Cei 25 de inculpați în dosarul de trafic de copii din Țăndărei - membri ai uneia dintre cele mai mari rețele de trafic de persoane din Europa - au fost achitați în urmă cu câteva zile, de Curtea de Apel Târgu-Mureș, după ce o sentință de achitare fusese pronunțată, anterior, de instanța inferioară. Curtea a schimbat temeiul achitării, în sensul că, dacă în primă instanță inculpații au fost achitați pentru că faptele s-au prescris, instanța de apel a constatat că faptele nu există, după ce procesul a fost tergiversat 9 ani, din care 6 numai la Tribunalul Harghita, unde au fost fixate peste 50 de termene.

Decizia Curții de Apel Târgu-Mureș, care este una definitivă, a stârnit un val de reacții în spațiul public, mai multe organizații neguvernamentale din România și din străinătate solicitând, printr-o petiție online, demisia sau excluderea din magistratură a procurorului care a instrumentat cazul: “Împreună, noi - cetățenii României, solicităm demisia de onoare sau excluderea din magistratură a procurorului care nu a utilizat corespunzător probele și informațiile pe care le avea la dispoziție în cel puțin două cauze foarte mari de trafic de minori: Țăndărei și Shanghai. Raportul UE din decembrie 2018 (pg.75) arată că românii reprezintă 74% dintre victimele traficului de persoane, cetățeni europeni, identificate în cele 28 de state membre. În acest context de vulnerabilitate există unii procurori în România care, deși au probe clare împotriva rețelelor de crimă organizată, nu le utilizează în mod corespunzător. Aceste situații trebuie să înceteze acum!”, se arară în textul petiției.

Reamintim că, în urmă cu 10 ani, cei 25 au fost acuzați că au traficat 181 de copii de etnie romă în Marea Britanie, unde erau folosiți la cerșetorie și furturi.

Cazul a fost instrumentat, în comun, de polițiști români și britanici, fiind celebre imaginile (difuzate de BBC și Al Jazeera) cu mascații care spărgeau ușile palatelor din Țăndărei, în căutarea traficanților de copii.

În Marea Britanie au fost identificați și trimiși după gratii 120 de traficanți de copii, în timp ce, la noi, cei 25 de romi arestați și puși sub acuzare în 2010, au fost eliberați după câteva luni și, ulterior, achitați definitiv.

Bernie Gravett, polițistul englez care a condus ancheta britanică, a declarat (sursa - BBC.com) că a văzut personal, în 2010, “cum s-au încărcat și expediat camioane” cu dovezi către oficialii români.

“Știu că dovezile sunt acolo, le-am văzut cu propriii mei ochi” , a spus polițistul. “Au fost condamnate 120 de persoane din Marea Britanie pentru trafic de copii, neglijare și exploatare a copiilor, spălare de bani, fraudă și o serie de alte infracțiuni. Cu toate acestea, România nu a condamnat nicio singură persoană”, a afirmat acesta, potrivit sursei citate.

Polițistul a mai spus că i se pare ciudat că două sisteme de justiție au valori diferite în a judeca fapte grave. Gravett mai susține că potrivit Europol, instituția de cooperare polițienească între statele membre UE, gruparea Țăndărei, este cea mai mare rețea de trafic de persoane din Europa, iar echipa comună de investigații a lucrat cu poliția metropolitană din Londra, precum și cu Poliția Română, din 2008.

Operațiunea din 2010 a implicat 300 de polițiști români și britanici și aproximativ 30 de raiduri, relatează AFP. Potrivit anchetatorilor, copiii care ajungeau la cerșit în Marea Britanie proveneau din familiile sărace de rromi care nu puteau achita împrumuturile luate de la cămătari.

Datornicii, în schimb, își dădeau copiii celor de la care luaseră banii, iar în acest fel aceștia ajungeau la cerșit sau la furat în Marea Britanie.

După un raid în Ilford, estul Londrei, 28 de copii cu vârste cuprinse între trei și 17 ani au fost plasați în custodie, iar poliția a spus că veniturile provenite din activitățile infracționale au fost trimise înapoi pentru a finanța viața de lux din Țăndărei.

Silvia Tabusca, coordonatoarea Programului de securitate umană la Centrul European de Educație Juridică și Cercetare, a fost citată, spunând că acest caz a reprezentat un “eșec imens” al sistemului de justiție din România.

Din rechizitoriul în baza căruia cei 24 au fost trimiși în judecată mai reieșea că la perchezițiile efectuate la domiciliul inculpaților au fost găsite două pistoale-mitralieră AKM, cinci arme de vânătoare, un pistol cu gaze și unul cu bile.

Au mai fost descoperite automobile de lux, bijuterii și importante sume de bani, procuri pentru încredințarea minorilor care au fost duși în Marea Britanie pentru cerșetorie și mici infracțiuni, precum și pentru încasarea asigurărilor sociale.

“Vorbim, pe de o parte, despre un grup extrem de vulnerabil de oameni care trebuie protejați, un grup foarte mare de copii romi. Pe de altă parte, aceasta este o crimă organizată, transfrontalieră, care pune în pericol securitatea Europei”, a afirmat Silvia Tabusca, potrivit BBC.

Achitarea, emisă la nouă ani de la arestarea bărbaților, a determinat o serie de ONG-uri să ceară organismelor internaționale să “amintească României de responsabilitățile sale” în ceea ce privește traficul, comentează BBC. Nu în ultimul rând este de menționat că dosarul Țăndărei a schimbat legislația europeană: după prezentarea cazului în Parlamentul European, în 2011, UE a adoptat o directivă care a redefinit exploatarea copiilor la cerșit și furat ca fiind o formă de muncă forțată, de sclavie. Directiva a fost adoptată de toate statele membre, prin urmare și de România.

“Am fost și eu impresionat emoțional de acest rezultat. Nu pot fi multe alternative cu privire la explicații - fie nu au fost probe acolo, fie au fost probe și au fost ignorate de către judecători. Și într-un caz și în altul, ceva pare a fi în neregulă, mai ales că, iată, și un alt expert în materie de anchete penale s-a pronunțat cu privire la acest lucru, pare-se în cunoștință de cauză. E clar că sunt probleme de rezolvat în justiția noastră și, iată, de aceea, facem eforturi (...) ca să avem un Minister Public condus de lideri numiți pe termeni prevăzuți de lege, cu toată legitimitatea necesară, să se apuce de o treabă mult, mult mai serioasă decât a fost în ultima perioadă” , a declarat ministrul Justiției, Cătălin Predoiu.

Lasă un comentariu