LOTUL OLIMPIC DE TINERET AL ROMÂNIEI, SFINȚIT DE PREOT, ÎNAINTEA PLECĂRII SPRE ELVEȚIA

Distribuie pe:

România se află la Jocurile Olimpice de Tineret de la Lausanne, cu o delegație formată din 35 de sportivi. Tricolorii, vor lua startul la 10 dintre cele 16 discipline pentru care se va concura, în perioada 9-22 ianuarie, în Elveția. Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) a prezentat oficial, marți, în cadrul unui eveniment organizat la Sala Polivalentă din cadrul Complexului Olimpic “Sydney 2000” din Izvorani, lotul care va reprezenta România la ediția de iarnă a Jocurilor Olimpice de Tineret, care va avea loc la Lausanne (Elveția). “Ca și obiectiv ne dorim o medalie. Sunt două șanse destul de bune. Bobul ne dorim să urce pe podium și la sanie, mai avem schi, escaladă”, a declarat președintele COSR, fostul scrimer Mihai Covaliu. Portdrapelul României la Jocurile Olimpice de Tineret de la Lausanne este Constantin Surdu, de la schi alpin, cu șanse la medalii. “(Ce înseamnă pentru tine faptul că ești portdrapel al delegației?) O onoare. Deoarece am muncit foarte mult să ajung aici. Aș vrea în primii 10.” De ce să zic în primii 5 sau în primii 3? Încerc în primii 10”, a declarat acesta. La eveniment a fost prezent și un reprezentat al Bisericii Ortodoxe Române, mai exact un preot, care a sfințit întreaga delegație a României. Nu a făcut deloc economie la apă sfințită. Adevărul este că doar divinitatea poate aduce o medalie delegației României la Jocurile Olimpice de Tineret de la Lausanne.

Lasă un comentariu