STANDARD ISO 37001

Distribuie pe:

La sfârșitul anului 2019, șapte companii parte din Grupul Enel în România au obținut certificarea ISO 37001, un standard internațional care recunoaște companiile cu un sistem solid de management în combaterea mitei.

“Obținerea certificării pentru șapte companii care fac parte din Grupul Enel în România confirmă, încă o dată, angajamentul Enel față de o cultură etică în desfășurarea activității sale, demonstrând că procedurile și procesele noastre sunt în concordanță cu cele mai înalte standarde internaționale”, a declarat Carlo Pignoloni, Country Manager Enel România.

Evaluarea sistemului de management pentru combaterea mitei și certificarea conformității acestuia cu standardul ISO 37001 a fost realizată de RINA, care a efectuat procesul de verificare pentru Enel România SA, Enel Servicii Comune SA, Enel Energie SA, Enel Energie Muntenia SA, E- Distribuție Muntenia SA, E-Distribuție Banat SA și E-Distribuție Dobrogea SA, în 2019.

Aceasta a constat într-o analiză riguroasă a proceselor, procedurilor și activităților relevante ale companiilor care fac obiectul certificării.

“Vreau să vă felicit pentru implicarea dumneavoastră în procesul de certificare; aveți o echipă foarte bine pregătită, cu care am lucrat eficient. Pentru RINA a fost o plăcere să colaborăm și este o onoare să vă avem în portofoliul nostru de clienți. Faptul că într-un singur an am reușit să certificăm 7 companii din cadrul Grupului Enel, arată implicarea voastră activă în acest proces”, a declarat Alessandro Romei, EMEA Senior Director la RINA.

Standardul ISO 37001 își propune să prevină luarea sau darea de mită și să promoveze o cultură etică, transparentă, deschisă și conformă, impunând companiilor să implementeze o serie de măsuri precum adoptarea de politici de combatere a mitei prin îndrumarea și angajamentul conducerii, instruirea personalului în acest domeniu, evaluări periodice ale riscurilor cauzate de mită și analize amănunțite ale afacerii în cazul proiectelor și relațiilor de afaceri.

Standardul asigură și confirmă punerea în aplicare a unui sistem de management anti-mită, tuturor părților interesate, cu rolul de a genera o mai mare încredere în piață, de menținere a valorii brandului, de a crește valoarea acțiunilor, fiind unul dintre indicatorii de sustenabilitate.

Lasă un comentariu