În luna noiembrie a anului 2019, la Editura “Veritas” din Târgu-Mureș, a ieșit de sub tipar un volum de 200 de pagini conținând memoriile preotului greco-catolic Augustin Giurgiu (1911-1996), de la cele mai vechi amintiri, până la arestarea și întemnițarea sa în anul 1953. Îngrijirea ediției și postfața aparțin profesorului reghinean Vasile Conțiu, iar substanțialul “Cuvânt înainte”, lui Dimitrie Poptămaș.
De la prima la ultima pagină, cartea este o mărturisire de o sinceritate totală, de-a dreptul debordantă, o adevărată spovadă a unor fapte, gânduri și sentimente din viața autorului. După împlinirea a șapte decenii de viață, își rememorează cu mult farmec copilăria și anii de școală în satul natal, Cozma, anii de gimnaziu la Reghin, cei de liceu în Târgu-Mureș și studenția la teologie în Blaj.
Impresionează prin modul conștient și responsabil în care și-a asumat preoția - preot celib - , prin zbaterea și roadele păstoririi sale, atât în plan social și material, cât mai ales în plan spiritual, prin revigorarea vieții religioase, timp de cinci ani în parohia Goreni (1935-1940), dar în mod deosebit în cei opt ani petrecuți în parohia Băița (1940-1948), ani plini de schimbări tulburătoare.
Dar partea cea mai consistentă a cărții, valoarea ei ca document istoric, începe odată cu interzicerea Bisericii Greco-Catolice în toamna anului 1948 și cu urmările acestui act abuziv. Pentru refuzul de a trece la Biserica Ortodoxă, dar mai ales pentru atașamentul credincioșilor săi în a-l susține și a-l urma în această hotărâre, a avut parte de un adevărat calvar. Timp de patru ani și jumătate a dus o viață ascunsă, de fugar, urmărit și hăituit de Securitate și Miliție, o viață plină de privațiuni, permanent cu “frica-n spate” și cu “sabia lui Damocles deasupra capului”.
Își schimbă mereu ascunzătoarea dintr-un loc în altul, din Cozma în satele vecine: Băița, Socol, Frunzeni. Este de admirat credința oamenilor rămași fideli - și nu erau puțini! - care își asumau de bunăvoie riscul de a-l ascunde și a-l ajuta, motiv pentru care cei descoperiți de autorități au avut de suferit chiar și cu închisoarea. La rândul său, și preotul a riscat mult neabdicând, în continuare, de la misiunea sacerdotală, indiferent de pericolul la care se expunea. A oficiat în mod clandestin servicii religioase, uneori noaptea, administrând credincioșilor Sfintele Taine, mărturisirea, botezul, maslul, chiar și cununia.
Pe bună dreptate, Dimitrie Poptămaș concluziona: “Oameni asemenea lui, nu puțini la număr, au fost adevărații apărători ai credinței, fără de care, această dăinuire a bisericii noastre greu încercate nu ar fi avut loc”.
P.S. Cartea este disponibilă și pe internet, în “Biblioteca Digitală” http://www.bjmures.ro
