Pe Victor îl cunosc de douăzeci de ani. Mi-a fost foarte bun prieten! Dar iată că de la o seamă de vreme rău s-a mai „stricat" la cap! I-a căzut cerdacul și s-a apucat de scris cărți! Scrie, scrie și iar scrie, și numai Sfântul Adevăr. A început să se războiască cu toate forțele tâmpeniei și întunericului, de e nebun de legat și băgat în burduful dracului! Dar și acolo cred că ar face prăpăd! Fiindcă e un răzmerițit înverșunat! Îl sunam uneori și drept introducere îl întrebam, glumind: „Ești viu încă, nu te-au împușcat?" Nu îmi răspundea, fără niciun pic de supărare sau frică. „Înseamnă că securiștii noștri rău lucrează", îi răspundeam. Apoi, uneori îl chemam la o sută de grame, în vreo cafenea a orașului. Unde discutam de ale noastre necazuri, dar mai mult de soarta multpătimitei noastre Basarabie și a Bucovinei de Nord, unde m-am născut, am copilărit și pătimit și eu. Cum să ne ținem pe linia de plutire în acest potop spiritual, de a nu ne îneca în mocirla mizeriei. De a fi om cu identitate, cu verticalitate, în lupta cu balaurul roșu, care este mult mai puternic și foarte fioros, care a făcut din basarabean un nimeni și un nimic, și tot ne nimicesc, și rezistăm numai noi, intelectualii. Ocupanților ruși le-au reușit de a ne priva de identitatea națională și am rămas acuma niște fantome. Însă noi suntem noi, adică români, iar ei poreclească-ne cum vor!
Și-l întâmpinam politicos: „- Am știut că ai să mă găsești repede, că ești sfârlugă și la mișcări, și la gândire! Tu, fratele meu, nu ai să mori de moarte bună!" „- Mama ta de bolșevic! Știu!" Îmi răspundea fără niciun pic de supărare, chiar de în fiecare glumă este o sămânță de adevăr. Fiindcă de moarte bună, dar nici de viață bună, nu prea au parte acei adevărați feciori ai Neamului care luptă pentru valorile spirituale și de a-și scoate Neamul din mizerie și paragină spirituală și materială. Oricum, arta dăruiește aripi, chiar și de înger, și nu cârje! Nimic nu înfrățește oamenii cu bunul-simț, ca durerea întru Credință, Neam și Patrie!
Știam că tot timpul e flămând și-i suflă vântul prin buzunare, ca majoritatea oamenilor de artă de pe la noi care nu se vând pentru un fir de linte, și-i comandam ceva bucate, pe care le „sfințeam" tot cu câte o sută de grame, discutând, lăcrămând și chiar cântând tragedia întregului Neam Românesc. Mă întreba dacă m-am uitat în cărți. Și încă le-am citit îi spuneam. Cartea „Moara lui Skaraoțki" este o răzvrătire nu numai asupra lui Skaraoțki, căpetenia dracilor, dar și asupra oamenilor lui Dumnezeu cu năravurile dracului, care sunt mai draci ca dracii, asupra satanelor în sutane, precum scrie el. Cu răutatea oamenilor luptă fiecare, dar cu Satan, omul cu caracter. Iar Victor are caracter de invidiat.
Victor chiar este un Făt-Frumos, și la propriu, și la figurat, care luptă nu numai cu căpcăunii de ruși, găgăuzi, ucraineni, adică cu toți autohtonii noștri venetici, trădători pentru Neamul nostru Românesc, dar și cu Zgripțuroaica de Rusie, precum o numește el. Victor este totul numai trăsnet și lumină, este ultimul strigăt de salvare, este ultima redută a umanității, în luptă nu cu Marea, dar cu Oceanul neomenesc al slavilor, care vor să ne asimileze și înghită, furându-ne și istoria noastră milenară. Astfel rezistăm pe „pluta meduzei" în mijlocul unui tsunami turbat de tot! Dar adevăratul căpitan se formează în luptă cu stihiile și, astfel, prin oameni ca Victor, rezistăm toți ca Neam cu identitate.
Este un trăsnet sfânt care trăsnește cu penița lui și-i radiografiază lăuntrul lor infernal la toți dracii, viciile ominești, dar mai ales mancurtismul și vânzarea de Neam și Țară.
A avut curajul să meargă în piață ca să fie alături de studenți, ca apoi să scrie primul, și numai el, care este aici, despre 7 aprilie. Fiindcă cei care au mai scris, după cum se aude, cică numai din auzite, care se află acum la învățătură în Franța. Totul s-a ascuns și uitat, de parcă nici nu a fost nimic acel tragic 7 aprilie 2009, la care am participat și eu, și am văzut cu ochii mei jocurile satanice pe care le jucau comuniștii. Au fost maltratați de polițiști și studenți de-ai mei, și-mi spuneau mie câte au suferit. Ei, prin teroare, au frânt caracterele fragile ale tinerilor. Dar nu știu că ei au să le ia mâine locul la conducere, și au să le întoarcă osteneala înapoi, măcar și prin alte forme, celora ce i-au maltratat. Ar putea și Victor să fugă de aici. Mi-o spunea uneori, la nervi. Dar nu o face, fiindcă trebuie să le stea aici tuturor răuvoitorilor neamului nostru ca un os în gât. Odată i-am spus și eu: „Ce crezi că eu nu am unde fugi? Dar și așa fug toți din acest iad. Dacă am fugi și noi, patrioți ai neamului cu durerea de țară, de neam, durerea de durerea Aproapelui, durerea pentru știrbirea demnității țării, cui rămâne acest pământ apărat cu sabia de străbunii noștri, noi, ostași ai neamului? Tu, mai ales tu, cu har dat de Dumnezeu, de scriitor, taman că nu ai dreptul să o faci. Talentul este nu doar un mare dar; ci și o mare datorie! Cine uită sau, precum majoritatea oamenilor de artă de la noi, nici nu vor să știe, și se lasă cuprinși de imoralitate, bani, interese vor fi pedepsiți înzecit de Dumnezeu!"
Ajutându-l pe Victor pentru a se putea promova, mă ajut pe mine și tot Neamul Românesc, fiindcă el, scriind adevărul istoric, ne scoate, totodată, și pe noi la lumină. Iar cu fiecare frază înțeleaptă a lui, cititorul acumulează o nouă rază de lumină ce-i face mintea mai lucidă și-l scoate din moldovenismul primitiv și mankurtismul sovietic, în care rău de tot ne-am împotmolit.
Printr-o picătură se cunoaște marea! Printr-un destin uman se întrezărește soarta unei comunități, a unui neam și a unei țări întregi! De aceea, scriitorul trebuie să scrie numai adevărul, precum o face Victor. Acelora pe care Domnul îi iubește le trimite necazuri, pentru a le întări caracterele și încerca sufletele și a-i apropia mai mult de El. Iar Victor văd că le trece pe toate cu bine, fiindcă are caracter de fier. Iar, după cum se știe, caracterele mișcă știința, mișcă politica, mișcă viața, societatea și lumea, în ansamblu, spre înflorirea spirituală.
Nu a mai existat în istoria societăților o mașină mai bestială de nimicire a intelectualilor, a religiei, a sufletelor, a omului din om, decât moara comunismului satanic de tot. Iată, Victor le scoate la suprafață toate fărdelegile și crimele inumane făcute de ei pe această aripă de țară răstignită, plină de lacrimi și de durere, pentru a ști și cei mulți necazul nostru de secole, și a-i pune la stâlpul infamiei!
Noi, care am trecut prin această mașinărie diabolică, și am rămas tot noi, adică oameni, și nu am devenit niște monștri, suntem foarte puțini, dar cu rădăcinile înfipte în adâncul neamului, și nu ne pot smulge răufăcătorii noștri, măcar să crape în patru de ciudă!
Scrie despre Skaraoțki și moara lui, dar nu se face frate cu dracul de a trece puntea, care este destul de satanică, aici la noi, în Basarabia! Cel mai frumos dintre toate cele frumoase este sufletul frumos și mare. Iar sufletele mari ocrotesc și valorifică lucruri mari și sacre: Adevărul, Neamul Țara-Mamă, care este de la litoralul Mării Negre Cetatea Albă până în Ardeal, și nu Republica Moldova, dreptatea, armonia între Om și Dumnezeu, Om și Om.
Toți putem fi mâzgâlitori de hârtie, dar nu mâzgâlitori-scriitori, fiindcă scriitorul e stare a divinului în ființă, durere a durerii întreg neamului românesc, care este sfârtecat din toate părțile. Laudă Celui care lasă o urmă după el precum o lasă Victor! Îi doresc mult succes și curaj, cu Dumnezeu înainte spre mântuirea sa și a neamului nostru românesc!
