Am avut bucuria de a o reîntâlni pe marea actriță Monica Ristea, ca excepțională profesoară la Universitatea de Arte, cu prilejul examenelor studenților, selectate dintre cele mai bune, în cele alese cu prilejul Porților deschise, Maratonul de artă, despre moartea fictivă a lui Hitler în “Bolnavii” de Antonio Alamo, o discuție între Stalin și Churchill, “Fiere de Laila Ripoll”, unde studentele jelesc tot un mort fictiv și “După ploaie” de Sergi Belbel, într-o notă mai comercială, despre o firmă, toate cu studenții anul III actorie, toți foarte buni, și fetele și băieții. De altfel, toți au fost excepționali, și cei ai profesorilor Nicolae Cristache și Dana Lemnaru, din celelalte zile. Mai ales “Macbeth” de Shakespeare și “Accidentul” de Mihail Sebastian. Universitatea de aici, care a rămas în continuare cea mai bună, așa cum a fost de la început, acum este complet reînnoită. Distinsa profesoară este cunoscută și iubită de publicul din toată țara, din serialul Lumini și umbre. Este foarte lung, cu un scenariu excepțional despre lupta împotriva fascismului și de-a dreptul pictural ca imagine, regizat de Andrei Blaier, profesorul de regie. Târgumureșenii știu că actrița Monica Ristea este de o viață prietenă a familiei Rădescu, iar profesorul cel mai bun dar și ca director, din istoria teatrului târgumureșean, a predat în ani paraleli cu Andrei Blaier, Mircea Veroiu, Dan Pița! Unii care nu mai sunt, ca Margareta Pogonat, dar și Mihaela Juvara, Constantin Codrescu și multe somități, de aceea recunoștința e firească. În ceea ce o privește pe Monica Ristea, rolurile ei din teatru au fost mai prolifice în alte directorate, perioada Trupei pe butoaie, dar a jucat foarte mult, tot timpul, la un bilanț, fiind probabil cea mai distribuită actriță de la Târgu-Mureș. Acum, altă surpriză să regăsesc două interviuri uitate, de acum două decenii, în propria mea carte, din care puteți afla lucruri pe care sigur nu le știați sau le-ați uitat, ca și mine, despre distinsa doamnă profesoară. Îmi mărturisea că a absolvit Liceul de Artă, muzică, hotărându-se pentru admiterea la teatru din cauza unor împrejurări... nefericite. Avea probleme cu tendoanele, trebuind să renunțe la pian. Avea sensibilitatea firească oricărui elev al unui liceu de artă, consideră ea, așa că a urmat cursurile Școlii populare de artă la clasa lui Mihai Gingulescu. Primul examen a fost un eșec, remarc, la fel ca al meu, și eu căzând la prima admitere. În anul până a intrat, a muncit, a predat, a fost corepetitor. Admiterea era și a rămas foarte grea. A ajuns să joace în filmul interminabil Lumini și umbre în urma premierei Frații Karamazov în regia lui Constantin Codrescu, când o echipă de filmare de la București a făcut studenților de la ambele secții, română și maghiară, prim-planuri. Apoi a fost chemată la probe de film, și astfel a fost distribuită în serialul la care a filmat până a terminat facultatea! Interesant e că nu regizorul Blaier a descoperit-o, ci asistenții lui. Nu și-a dorit niciodată să facă film, dorea să joace, nu a vrut nici Bucureștiul, fiindcă ... ar fi dus tava, spune ea, iar în privința filmului o deranja faptul de a depinde de zeci de oameni, trei minute pe zi! Între momentele importante pentru ea, rețin Livada de vișini, cântecul de lebădă al lui Harag, întâlnirea cu Victor Ioan Frunză și Satyricon, și Înviere, ca și unele spectacole de la teatrul Ariel. Acum am văzut-o în câteva spectacole de teatru, care nu
se compară cu cele de atunci. Ar merita să fie distribuită în roluri în care să i se dea valoare, nu ... figurație, ca în Brâncoveanu, un spectacol care îl face hoț și lacom pe un erou al neamului, în viziunea actualului directorat, de aceea, cum îmi mărturisea și mai demult, rolul ei de profesoară o pune acum cel mai bine în valoare. Universitatea de Arte rămâne cea mai bună instituție de cultură, dar și de învățământ din câte cunosc. Toți studenții au fost foarte buni, repet, de aceea consider că merită laude profesorii lor, în special doamna Monica Ristea.
