HAMILTON, DESPRE RELUAREA SEZONULUI DE FORMULA 1 FĂRĂ SPECTATORI

Distribuie pe:

Pilotul britanic Lewis Hamilton, campionul mondial al Formulei 1, nu se consideră un fan al curselor fără spectatori, dar consideră că aceasta este o soluție mai bună decât anularea întregului sezon, relatează DPA. Formula 1 plănuiește startul sezonului cu Marele Premiu al Austriei, din 5 iulie, după ce primele zece curse au fost amânate sau anulate din cauza pandemiei de coronavirus. “Nu știu cât de pasionant va fi pentru lumea care se uită la televizor, dar va fi mai bine decât nimic. Cu cât sunt mai mulți fani, cu atât atmosfera e mai grozavă. Va fi foarte mult spațiu gol”, a spus Hamilton. Formula 1 plănuiește să înghesuie cât mai multe curse până la finalul sezonului, după un program care urmează să fie dat curând publicității. “Pentru noi va fi ca un test zilnic. Dar cursa e cursă. Îmi lipsește cu adevărat. Este grozav că primesc mesaje de la oameni din toată lumea care se chinuie în aceste momente pentru că nu pot vedea sport. Iar asta arată cât de important este sportul în viața oamenilor. Ne unește pe toți laolaltă. Trebuie să vedem și latura pozitivă, cerul este mai clar. Cred că lumea apreciază mai mult timpul, mai mult familiile lor și mai mult relațiile lor”, a adăugat britanicul.

Hamilton urmărește în acest sezon un al șaptelea titlu mondial, care i-ar permite să egaleze recordul germanului Michael Schumacher.

Lasă un comentariu