EXERCIȚIILE FIZICE INTENSE... SCURTEAZĂ VIAȚA?

Distribuie pe:

Cercetătorii japonezi de la Institutul de Tehnologie din Tokyo, citați de descopera.ro, susțin că exercițiile fizice intense nu prelungesc neapărat viața, dimpotrivă!

“În studiul nostru am analizat longevitatea artiștilor tradiționali din Japonia, descoperind că actorii kabuki, aceștia fiind cunoscuți pentru mișcările lor viguroase, au o durată de viață mai scurtă comparativ cu interpreții de artă tradițională, care urmează de regulă un stil de viață sedentar.

Descoperirile sugerează că exercițiile fizice intense nu prelungesc neapărat longevitatea,

deși exercițiile fizice frecvente sunt deseori considerate cheia pentru o viață mai lungă și sănătoasă. Însă puține studii au comparat longevitatea celor care urmează exerciții fizice intense și cei care duc vieți aproape sedentare ca urmare a ocupației profesionale.

Studiul nostru pune sub semnul întrebării ideea că exercițiile fizice viguroase făcute zilnic cresc longevitatea, și că, de fapt, acestea ar putea scurta durata de viață.

Noi am comparat durata de viață a patru grupuri de interpreți japonezi de artă tradițională, presupunând că actorii kabuki ar avea o durată mai lungă de viață, datorită activității fizice necesare în spectacolele lor, comparativ cu interpreții Sado, Rakugo și Nagauta, cunoscuți pentru spectacole în care beau ceai, spun povești comice și cântă în timp ce stau jos.

Folosind metoda de analiză Kaplan-Meier, am descoperit că durata de viață a actorilor kabuki este mai scurtă față de cea a celorlalte trei tipuri de artiști tradiționali.

Iată că o viață sedentară poate avea și efecte benefice, unul dintre motive fiind că antrenamentele fizice în exces copleșesc beneficiile exercițiilor fizice regulate. Un alt motiv ar fi că actorii kabuki foloseau în trecut pentru machiaj o pudră albă, care conținea plumb și avea un risc semnificativ asupra sănătății, aceasta fiind interzisă în Japonia în 1934.

Desigur, acest studiu are și limitări. Spre exemplu, datele au analizat profesii dominate de bărbați, așa că cercetările nu oferă o imagine de ansamblu a populației. Deci, este nevoie de mai multe cercetări pentru a evalua cantitatea optimă de exerciții fizice necesară pentru protejarea sănătății.

De asemenea, posibilele efecte ale activităților care nu necesită exerciții fizice, precum vorbitul, cântatul sau folosirea instrumentelor muzicale, necesită o explorare mai amplă”, afirmă oamenii de știință japonezi. (L.P.)

Lasă un comentariu