Timp de treizeci de ani după anul Revoluției din 1989, românii par să fi funcționat haotic, improvizând și cârpind, fără a avea niciun fel de strategie națională constructiv-predictivă în vreun domeniu important. Hazardul și absența rațiunii din toți acești ani au, astăzi rezultate nefaste pe care le vedem oriunde cu ochiul liber, asta oricât de toleranți sau familiarizați cu mediocritatea am fi. Printre cauzele principale care au conturat acest tablou social general deplorabil se află, desigur, educația, sau mai exact non-educația. Căci, în orice analiză a sistemului de învățământ, ca bază fundamentală de valori a societății românești, vedem clar că acesta are, în forme grafice, o reprezentare de declin permanent, de la an la an.
Toate semnalele de alarmă trase de-a lungul anilor, toate rezultatele negative evidente, toată regresia intelectuală, toată reputația rușinoasă, toată promiscuitatea instalată și toate nonvalorile implicit promovate nu au generat la nivel înalt decizional, niciun fel de alertă sau vreo replică programatică. Conducătorii de după 1989 cu abordarea lor cel mult contemplativă, vorbim despre cei care ar fi avut putere de decizie spre a repara sau construi ceva, având partea lor de complicitate la dezastru, aceștia fiind adesea ei înșiși beneficiari și profitori ai unui sistem educațional corupt și implicit degenerat. S-ar putea spune că, fără existența unor predicții și acte reparator-constructive, diluarea continuă a actului pedagogic are efecte ireversibile, pe termen lung, în zona educațională școlară, a selecției și formării cadrelor didactice, e evaluării instituțiilor de învățământ sau a cursanților de la orice nivel. Așa cum are efecte distructive și în mediul academic, devenit periculos de precar, unde găsim un sistem sufocat de autoritatea mediocrității, de cursuri și prezență fictive, de rubedenii și promovări pe criterii dinastice, de corupție profundă sau de diplome cvasi-nule și neapărat de doctorate plagiate.
Societatea românească, în toate aspectele și în secțiunile sale funcționale, resimte foarte puternic efectul negativ provocat prin degradarea învățământului. Regresul general, moral, cultural cumulativ și profesional, retardul față de normele, față de societățile și instituțiile occidentale performante, toate au drept cauză principală sistemul acesta nereformat de învățământ. Căci, astăzi, spațiul românesc are atâția semianalfabeți, posesori de diplome universitare pe cap de locuitor, încât ar fi poate mai constructiv și mai moral să inventăm alte criterii de apreciere pentru ierarhiile social-profesionale decât licența și titlul academic. O tragere la sorți, ca în cetatea greacă, veche, a lui Platon, ar fi poate mai utilă societății din punct de vedere probabilistic decât promovarea cuiva doar că are diplomă. Absolvirea unei facultăți în zilele noastre are, din păcate pentru nivelul și reputația devenită chiar peiorativă, o mai mică valoare educațională încorporată decât cea avută la finalizarea unei școli profesionale pe meserie, în urmă cu 60 de ani. Majoritatea instituțiilor educaționale și cele mai multe universități românești scot astăzi promoții de absolvenți cu acte știute, dinainte, ca fiind nule, realitate acceptată de întreaga societate ca atare. Vorbim despre fabrici de diplome inutile societății, inoperabile în ierarhizări și cu rol de blocaj dezvoltării oricărui domeniu, adică despre hârtii oficiale care au doar valoarea unui bilet de intrare la Grădina Botanică sau la cinema. Vorbim, de fapt, despre o non-educație ce generează efecte contrare educației. Iar, cât timp învățământul va continua să funcționeze tot așa, șansele societății românești de a se îndrepta cumva sau de a atinge performanța dorită de noi, toți, sunt evident nule. (sursa - financialintelligence.ro)
