O așa zisă parodie, inspirată de “Luceafărul” lui Mihai Eminescu, definind trista actualitate românească a acestor vremi și vremuriuri: “A fost odată ca-n povești,/A fost, de-ar mai fi iar,/Din neamuri tracice, regești,/O prea frumoasă țară./Și era una pe pământ/Și mândră-n toate cele/Cum e icoana unui sfânt/Și Luna între stele./Mă doare-n suflet când privesc/La tot ce se întâmplă,/Și în mormânt mă răsucesc/Și cuie-mi intră în tâmplă./(...) Cântat-am graiul românesc,/Această dulce limbă./Dar astăzi, cei ce-o mai vorbesc/Prin România și prin alte țări o schimbă.”
Douăzeci de vorbe înțelept gândite și scrise
1. Așa-i în nepolitica românească: cei care n-au făcut nimic, nu-i pot ierta pe cei care n-au făcut destul! Așa că azi-mâine se vor împlini 31 de ani de neobosită gâlceavă și de permanent autoantiromânism generalizat. Adică, de când mai fiecare român își este șieși parlament, guvern și președinte. El este cel mai deștept, el le știe pe toate. Singurul său strigăt de “luptă” este jos, jos! Unde, de altfel, am și ajuns. Faceți următorul experiment: Înarmați-vă cu răbdare și duioșie (duioșia fiind luciditatea inimii, precum spunea părintele Stăniloaie). Apoi, întrebați debusolatul român ce vrea de la viață. Și îți va răspunde: “s-o ducem mai bine”. Cum vede el acest bine, nu mai știe. Și atunci strigă: “jos!”. Pentru că suferă de una dintre bolile moderne ale acestei lumi: lenea intelectuală. El nu vrea să știe că, cu câteva mii de semnături poate propune legi de genul: “În România se încuie, cu două trei diferite, barierele drumurilor tuturor pădurilor, până la reîmpădurirea celor 4 milioane de hectare defrișate prin jaf.” Sau: “În România, cine poate munci și nu muncește, nu mănâncă”. Sau: “În România este interzis importul de medicamente experimentale”. Sau: “În România nu se admite nicio excepție pe criterii etnice”. Părintele Iustin Pârvu spunea că: “Decăderea națiunii a început în momentul în care Patria a fost înjosită de conducătorii ei, când Biserica a fost lovită la rădăcină și când familia a fost desconsiderată”.
2. Scriitorul rus, Lev Tolstoi (n.1828-d.1910), autorul a măcar două romane capodopere ale literaturii universale: “Război și Pace” și “Ana Karenina”, a spus o vorbă cât o mie: “Cel mai mult vorbește cel care nu are nimic de spus”.
3. Un dialog imaginar desprins din tristul adevăr al realității acestei lumi ca nelumea: - Ce face pensionarul englez la 7 dimineața? Își bea ceaiul și pleacă la cricket. - Dar pensionarul francez? Își bea șampania și pleacă la amantă. - Dar cel german? Bea cafeaua și merge la jogging. - Dar cel român? Își bea medicamentele și merge să lucreze la negru, ca să-și completeze amărâta de pensie.
4. Dacă îi adevărată spusa cum că, “copiii și nebunii spun întotdeauna adevărul”, atunci toți ceilalți ce spun?! Numai neadevăruri sau chiar sfruntate minciuni!?
5. Sibiul adăpostește poate cea mai veche casă încă locuită din întreaga țară. Cea de pe strada Avram Iancu, denumită “Casa Bobel”, fiind datată în prima jumătate a secolului al XIV-lea. În schimb, satul Alțâna, de pe valea sibiană a Hârtibaciului, are o casă țărănească a cărei vârstă depășește 500 de ani.
6. Columbianul Gabriel Garcia Marquez (1927-2014), Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură: “Poate că pentru lume ești o persoană oarecare, dar pentru o anumită persoană ești întreaga lume”.
7. Împăratul Napoleon Bonaparte: (1769-1821) “Pot ierta prostia, nu și răutatea”.
8. Așa zisa “mașinărie de tipărit diplome” ne arată că avem enorm de mulți medici, asistenți și tehnicieni medicali, numai că în țară au rămas să lucreze și să trăiască mai puțin de jumătate dintre ei. De asemenea, că țara este plină, de la un capăt la altul, de “Doctor” și “Doctor Honoris Causa”, titluri obținute în diferite științe, specialități și domenii. Unii spun că pe cinstite și pe meritul valorii și originalității. Însă realitatea este cu totul alta: cel puțin un sfert dintre ei ar putea fi acuzați de rușinosul compilat și plagiat. Numai eu, fraierul, leneșul și sărăntocul de mine, n-am fost în stare să-mi încropesc un doctorat în fantezii și minciuni gazetărești și radioreportericești, acceptând să rămân cu merituoasa diplomă de țăran-gazetar domnos și mofturos! Și încă ceva: Ați observat acea aberantă situație în care fiecare spital de stat se cheamă “Spital de Urgență”. În schimb, stai să îți vină rândul la medicul care să-ți aline durerile și să-ți vindece rănile, până dai ortul popii pe holurile aglomerate ale spitalelor de urgențe.
9. Minte avem fiecare, căldură în suflet tot mai puțini! De unde și timidul apel al celor cu mulți ani bătrâni, însă cu mult suflet tânăr: Suntem acei oameni care îndrăznim să rugăm tineretul, mult prea grăbit al acestor vremi și vremuri, să fie și mai tolerant și mai răbdător cu bătrânii și foarte bătrânii lumii. Chiar și numai dacă vor lăsa doar impresia că ne iartă pentru mersul tot mai greoi al pașilor noștri, pentru auzul tot mai slab al urechilor noastre, ca și pentru înțelegerea tot mai redusă a minților noastre. Și să nu credeți, cumva, că voi veți avea un cu tot alt drum în viață. Calea voastră și a tuturor este aceeași cu a noastră. Pentru simplul motiv că ne naștem spre a muri și murim spre a ne naște!
10. O zicală sau un simplu joc de cuvinte: “Totul e în ordine, nimic la locul lui”.
11. O rostire precum o pildă de viață, intens chinuită a bătrânului țăran român: “De atâta ridicătură, mi-au ajuns bietele mâini muncite la călcâie”.
12. De la învățatul antic roman Seneca (4 î.Hr-65 d.Hr), ne-a rămas următorul gând gânditor și întrebător: “Sărac este nu cel care are puțin, ci cel care dorește mai mult decât are”.
13. Permanenta teamă de schimbare: Oamenii cunosc lumea de care urmează să se despartă prin moarte, dar nu știu cum va arăta lumea de apoi care va să vină!
14. Mulți dintre noi credem că, pentru a schimba țara, trebuie să ieșim în stradă. Eu cred că mai întâi trebuie să ne reîntoarcem definitiv Acasă.
15. Cu gândul la trecutul trist și nu prea îndepărtat, precum și la prezentul neoptimist cel mai apropiat, o dăscăliță-țărăncuță și pensionară în satul ei natal și transilvan își reamintește că “O lamă mare și rea de plug străin de neamul nostru a tras o brazdă adâncă direct prin inima României. A băgat sub pământ oameni mari și buni, luminați și cu frica lui Dumnezeu și a ridicat deasupra numai râme. Și nici acelea bune de pescuit pești adevărați”.
16. Când oamenilor le merge mult prea bine în toate cele lumești, n-au nici chef și nici timp de necazurile altora de lângă ei. Iar când se trezesc că sunt supărător de singuri și singuratici e mult prea târziu ca să își înlocuiască prietenii fățarnici cu cei sinceri și omenoși. De unde și înțeleapta zicală a bătrânului și cumintelui țăran român: “N-ai fost om de treabă în satul tău, n-ai cum fi nici în satul meu!”
17. Vă rog fiți îngăduitori nu numai cu țara mea, dar și cu românii și neromânii din ea! Tuturor acordați-le măcar prezumția de nevinovăție, chiar dacă așa-zișii hoți, anonimi de profesie, continuă să jefuiască România, iar dușmanii ei din născare să o dușmănească și batjocorească tot mai tare!
Ca un fel de “consolare”, la dezastrul electoral, în care și presa românească mureșeană are vina ei majoră. “Îngâmfații” de intelectuali și politicieni români mureșeni și-au dat arama pe față! Sunt mai nepatrioți decât maghiarii și secuii ardeleni! Ar trebui bătuți, la propriu, să le sune apa în cap!
