“Cu mâne zilele-ți adaugi,
Cu azi viața ta o scazi
Și ai cu toate astea-n față
De-a pururi ziua cea de azi."
Deși au trecut 171 de ani de când steaua sa a răsărit, Mihai Eminescu ne cheamă, ne însuflețește și ne trezește cu versul său profund și atât de actual, în fiecare an, pe 15 ianuarie, și, oricât l-am citi, mereu descoperim ceva care ne surprinde. Nu puteam să trecem altfel peste această zi decât să-i aducem un omagiu, o coroană cu tricolor, o floare, o lumânare la statuia din Târnăveni, noi, membrii Cenaclului Dumitru D. Silitră, rostindu-i cu bucurie și înflăcărare versul, cu distanțare, dar mai aproape ca niciodată, inimă lângă inimă.
“Vreme trece, vreme vine,Toate-s vechi și nouă toate"...sunt versurile pe care Gina Moldovan a vrut să ni le reamintească, iar Mihaela Cernea ne-a provocat să recităm împreună poezia “La steaua".
Viorica Șutu ne-a citit un articol din ziaristica lui Eminescu, foarte actual și azi, iar d-nul Ionel Covrig, președintele Astrei Târnăvene ne-a împărțit diplomele trimise de președintele Ligii scriitorilor - Filiala Mureș, dl. Mircea Dorin Istrate.
Poezia de dragoste, atât de prezentă în lirica eminesciană, nu putea să lipsească și cine altcineva dacă nu Elena Cristea putea să ne recite cu mult fior “Ea-și urma cărarea-n codru"?
D-na profesor de limba română (pensionară) Letiția Corcescu, prezentă de obicei la activitățile culturale, a citit o poezie scrisă de Valer Popean și a propus un moment de reculegere pentru poetul dispărut de curând și pentru dl.ing. Ioan Munteanu.
“Umbra lui Eminescu", pe versurile subsemnatei și melodia lui Traian Comșa împreună cu câteva strofe din” Luceafărul " au fost acordurile de încheiere care ne-au făcut inimile să cânte, slăvindu-l pe marele poet.
În ochii tăi a înflorit lumina
Golită de-ntuneric și de vid.
Acolo-și află noaptea rădăcina
Când iedera rămâne fără zid.
Refren
Și încă te mai caut printre ramuri
Și printre plopii fără soț te cânt,
Să-ți aflu umbra într-un snop de gânduri
Ce pot să odrăslească în cuvânt.
Pe fruntea ta au stat cununi de veacuri
Ce-au înălțat altar peste cuvânt
Să-i poarte versul dincolo de valuri
Ce fac mereu cu cerul legământ.
În mâna ta au răsărit doar muguri
Ce-și cântă codrul des în os de pană
Muiată-n sângele atâtor râuri,
Purtate-n colț de suflet ca pe-o rană.
Te văd și-acum în orice licărire
Ce-nvinge întunericul din noi.
Și-n frunza ce-a gustat din nemurire
Înveșmântând mereu copacii goi.
