Poporul român a supraviețuit două mii de ani împărțit în câteva zeci de imperii, populațiile strămutate dintr-o parte într-alta a Carpaților, dintr-o parte într-alta a Dunării, fără să aibă armată națională, fără să aibă parlament, fără să aibă conducere politică. Poporul român a supraviețuit două mii de ani prin limba română. Limba română este medicamentul miraculos care a asigurat supraviețuirea poporului român. Nu este lipsit de importanță faptul că orice putere străină care cucerește un teritoriu primul lucru pe care-l face este să impună noii populații cucerite administrația și limba proprie ca limbă oficială. De ce spun asta? Pentru că, așa cum s-a întâmplat și în alte epoci istorice, limba română este supusă unui proces masiv de agresiune publică (în întreg spațiul public, de la discursul de tip politic până la sentințele judecătorești; de la discursul public de pe televiziune până la discuțiile din cercurile de intelectuali). Limba română este leacul supraviețuirii poporului român. Dacă limba română este îngenuncheată, armata națională nu mai are ce apăra și nu-și justifică existența. Poporul român a supraviețuit două mii de ani fără armată, prin limba română. Dacă astăzi Academia Română - la resursele pe care le are, la personalul pe care-l are și muncind la capacitate maximă - s-ar apuca să normeze toate aluviunile intrate în limba română, în ultimii 30 de ani, ar avea nevoie de aproximativ 150 de ani.
Limba română a mai trecut prin perioade de agresiune masivă. Este suficient să amintim despre perioada dominației slavone, despre perioada dominației grecești-fanariote, despre încercările de deznaționalizare în Imperiul Austro-Ungar sau în Ungaria. Ceea ce este frumos la limba română este că, din toate aceste încercări, a ieșit întărită. A preluat tot ce-a putut prelua, a înglobat tot ce-a fost cu sens și a ieșit mai puternică decât a fost înainte. Convingerea mea intimă este că așa se va întâmpla și acum. Treaba noastră este să fim soldați ai limbii române. În limba română, așa ca și în Filiala Presă Culturală a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, există sergenți, soldați, colonei, generali - toate gradele. Este atât de inutil să ne batem capul noi, acum, ce grad avem ca soldați ai armatei limbii române, în condițiile în care oricare soldat poate să devină general și niciun general nu are niciun sens dacă nu are soldați pe care să-i ducă înainte - încât ăsta este primul scop al existenței acestei Filiale: ea va deveni, va fi și va funcționa ca un cuib de rezistență în fața degradării limbii române.
Al doilea scop - care este al meu personal - este să împrietenim cu limba română și cu breasla ziariștilor cât mai mulți oameni tineri și foarte tineri. Oameni pe care, în general, îi ignorăm, pentru că ni se pare că sunt din altă generație și vorbesc altă limbă decât noi, dar care, aduși între noi și puși la masă cu noi, pot să aducă un plus de valoare construcției pe care o facem.
Soldați ai limbii române, atât vrem să fim! Restul sunt mărunțișuri și ifose.
