Și pe mine mă îndeamnă
un dor parcă nefiresc,
să închid în poezie
primăvara ce-o iubesc,
iar la gâtul ei, cu grijă
să atârn albi clopoței
Și coroană de regină
să-i ofer din ghiocei.
Primăvara ne ajută
să uităm ce ne-a durut,
să fim siguri că ne-așteaptă,
tot mereu, un început.
Primăvara-n pubertate
se răsfață prin grădini
Și de glezna ei subțire
eu leg crengile de-arini.
O zi plouă, o zi ninge
nu mai știm cum s-o-mbunăm,
Și cu nori fără culoare
nicio scuză nu-i aflăm.
Orizontu-i dus departe
căutând culori de vis,
dorul de polen trezește
stupu-ntreg precum i-e scris.