O ZI ALTFEL LA PALATUL COPIILOR

Distribuie pe:

Palatul Copiilor a pregătit o surpriză tuturor. În locul activităților obișnuite de la cercurile la care sunt înscriși, elevii au avut parte de o competiție pe cinste, la care toți au ieșit câștigători. Buna dispoziție și gălăgia au fost extrem de populare în curtea Palatului Copiilor, deoarece, câteva dintre cercuri au pregătit un traseu pe care l-au parcurs toți cei care au dorit, inclusiv profesorii Palatului Copiilor.

Mai întâi copiii au umflat baloane, cu ajutorul cărora au parcurs traseul sportiv, extrem de amuzant, la sfârșitul căruia au avut de executat și niște pași de dans. Apoi, înconjurând clădirea Palatului, au avut de citit sau de rostit câteva exerciții de dicție, după care au cântat sau au bătut un ritm, iar apoi au decupat diferite forme. La finalul traseului, fiecare echipă a fost recompensată cu diplome și bomboane.

Părinții au putut asista de pe margine la distracția celor mici, dar întreaga activitate a fost atent supravegheată de profesorii Palatului Copiilor, pentru a respecta măsurile de siguranță.

Majoritatea copiilor au preferat traseul sportiv, dar unora le-a plăcut și să cânte, să bată ritmul, să citească exercițiile de dicție sau să decupeze.

Elevii cercului de Redacție, presă, radio-tv s-au plimbat printre participanți și au luat pulsul activității “la cald”. Au stat de vorbă cu elevii, părinții și profesorii, pentru a afla părerea lor despre activitate, dar și despre ce își doresc copiii de ziua lor.

A fost o zi “altfel”, în care toată lumea s-a distrat, indiferent de cercul frecventat.

Lasă un comentariu