SFATUL SPECIALIȘTILOR: “VACCINAȚI-VĂ ÎMPOTRIVA GRIPEI!”

Distribuie pe:

“Vaccinați-vă împotriva gripei” îndeamnă experții, deoarece ridicarea restricțiilor COVID-19 ar putea declanșa focare semnificative * Infecțiile gripale au scăzut cu 60% după introducerea restricțiilor COVID-19 * Această expunere redusă la gripă poate însemna reducerea imunității populației * Ridicarea restricțiilor COVID-19 ar putea duce la izbucnirea unor mari focare de gripă * Vaccinarea antigripală reduce riscurile

Un studiu publicat în Journal of Infectious Diseases avertizează asupra izbucnirii, în următorii ani, a unor focare de gripă semnificative - odată cu ridicarea restricțiilor COVID-19 - cu niveluri ridicate de gravitate a bolii.

Cercetătorii de la Columbia University Mailman School of Health au folosit modelarea computerizată pentru a cuantifica reducerea transmiterii și incidenței gripei după introducerea măsurilor de control al pandemiei de COVID. Ei au folosit aceste date în combinație cu cele de pe site-ul de profil - FluView - al Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) pentru a previziona evoluția și transmiterea gripei în următorii 5 ani.

Intervențiile non-farmaceutice - purtarea măștilor, distanțarea fizică, restricțiile de călătorie și închiderea școlilor au dus la o scădere cu 60% a infecțiilor gripale, anul trecut. Studiul arată că expunerea redusă la gripă în perioada aplicării restricțiilor pentru stoparea pandemiei s dus la scăderea imunității.

Dr. Jonathan Stoye, șeful secției de virologie a Institutului Francis Crick din Londra, a decla-rat pentru Medical News Today (medicalnewstoday.com): “Acest studiu de modelare [...] arată că numărul redus de infecții gripale, în 2020, va duce la scăderea imunității populației și că acest lucru poate, la rândul său, să contribuie la o creștere a acestui tip de infecții, în următorii ani”.

Cercetătorii prevăd că ridicarea restricțiilor anti-COVID ar putea duce la izbucnirea unui focar de gripă, pe scară largă, în special în regiuni în care au existat niveluri ridicate de conformare la măsurile de control al pandemiei COVID-19. Ei anticipează, de asemenea, că reducerea semnificativă a cazurilor de gripă din timpul pandemiei ar putea îngreuna identificarea tulpinilor pe care vor trebui să le aibă în vedere pentru a elabora viitoarele vaccinuri antigripale. Acest lucru ar putea reduce eficacitatea acestor vaccinuri.

Într-o notă mai optimistă, autorii admit că sezonul gripal anticipat de ei nu este inevitabil: din cauza focalizării atenției publice pe stoparea COVID-19, este posibil ca, anul trecut, cazurile de gripă să fi fost subraportate, așa că nu exclud să fi trecut prin boală mai multe persoane decât arată rezultatele studiului.

În același timp, din cauza răspândirii reduse a gripei, virusul poate să fi avut mai puține șanse de a suferi mutații și de a produce noi variante. Prin urmare, oamenii ar putea avea imunitate la infecțiile gripale anterioare, ceea ce ar duce la un focar mai puțin sever.

Prof. William Schaffner, profesor de medicină preventivă la Universitatea Vanderbilt (Nashville - Tennessee), subliniază că apar și alte infecții respiratorii, pe măsură ce viața începe să revină la normal, ceea ce înseamnă că trebuie să luăm în serios avertismentul pri-vind un sezon gripal complicat.

În această vară, cu mai puține restricții și cu redeschiderea școlilor, s-a înregistrat o creștere a cazurilor de virus respirator sincițial (un virus frecvent al tractului respirator care provoacă simptome ușoare, asemănătoare răcelii comune cf. reginamaria.ro), o infecție observată de obicei doar în lunile de iarnă. “Acesta ar putea fi un semn prevestitor pentru ceea ce va urma”, a remarcat el.

“Anul acesta, este mai important ca oricând să ne vaccinăm împotriva gripei. Deși ne concentrăm, pe bună dreptate, pe a ne proteja împotriva COVID-19, nu trebuie să uităm de gripă, care poate deveni fatală (...). Deoarece sezonul gripal anterior a fost atât de nesemnificativ, ne-a scăzut imunitatea în asemenea grad încât să fim expuși la mai multă transmitere și la boli mai grave? Gripa este capricioasă, schimbătoare. Să așteptăm și vom vedea”, conchide prof. Schaffner, potrivit sursei citate.

Sfatul său este fără echivoc: “Vaccinați-vă! (sursa -medicalnewstoday.com)

ILEANA SANDU

Lasă un comentariu